Clasificarea icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului
Tipuri de icoane
făcătoare de minuni ale Maicii Domnului
Maica Domnului ocupă un loc de
cinste în Biserică, în viaţa liturgică, în dogmă, în pietatea credincioşilor, cât
şi prin marea varietate a icoanelor ei. Cea mai venerată icoană este Icoana
Maicii Domnului cu Pruncul în braţe după Icoana Mântuitorului Iisus Hristos.
Multe icoane făcătoare de minuni ale
Născătoarei de Dumnezeu se află pe teritoriul ţării ca o garanţie a Maicii
Domnului, pentru acei care prin credinţă îi vor cere ajutorul, cea ce pe bună
dreptate se spune despre ţara noastră că este ,,Grădina Maicii Domnului”.
,,Zălog din darurile tale voind să dai neamului creştinesc icoana ta cea
făcătoare de minuni, ai dăruit-o nouă, Maica lui Dumnezeu, de la care celor ce
vin cu credinţă, izvoare de minuni se revarsă; neputinţele se vindecă şi
necazurile se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigăm pentru tine lui
Dumnezeu: Aliluia!”(Condacul 12 din Acatistul Maicii Domnului bucuria
tuturor celor necăjiţi).
Iconografii tuturor timpurilor au
încercat să o reprezinte pe Maica Domnului cât mai frumoasă, plină de tandreţe,
blândeţe, demnitate şi slavă atât cât au fost ei înzestraţi cu calităţi
deosebite. Alteori au pictat-o mâhnită, îndurerată, tristă, dar întotdeauna
plină de iubire, înţelepciune şi tărie sufletească. Preacurata Fecioara Maria
este prezentată în iconografie întotdeauna cu o năframă care-i acoperă umerii,
aşa cum era tradiţia în acele vremuri a femeilor iudaice. Năframa Maicii
Domnului era de obicei de culoare roşie pentru a simboliza suferinţa şi
sfinţenia, iar hainele erau de culoare albastră simbolizând umanitatea ei.
În unele icoane sunt pictate trei
stele, una pe frunte şi câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului, ele
simbolizând fecioria, atât înainte de naştere, cât şi în timpul naşterii, cât
şi după naştere, dar mai are şi simbolismul Sfintei Treimi.
Iată cum priveşte icoana Maicii
Domnului şi îşi spune în sinea sa marele teolog şi gânditor rus părintele Pavel
Florenski: ,,Este Ea însăşi, nu o reprezentare a Ei, Ea însăşi contemplată
indirect, prin mijlocirea artei iconice. O văd pe Maica Domnului, pe însăşi
Maica Domnului, şi mă rog chiar Ei, faţă către faţă, şi câtuşi de puţin
reprezentării. Pentru că în conştiinţa mea nu apare doar o reprezentare, care
n-ar fi decât scândura vopsită, ci apare însăşi Maica Domnului. O fereastră
nu-i decât o fereastră, iar planşeta unei icoane o simplă planşetă, cu culori,
cu lacuri. Dar prin fereastră se vede însuşi Maica Domnului; prin fereastră îmi
apare Maica Prea Curată, ca o vedenie, pictorul doar mi-a arătat-o; n-a creat
nimic, a ridicat o perdea, iar cea care stă după perdea este o realitate
obiectivă, care ni se arată ca atare, şi mie şi pictorului, iar el n-o creează,
chiar dacă s-ar afla într-o clipă de maxim avânt al inspiraţiei, ci o
descoperă”.[1]
Primul iconograf al Maicii Domnului a
fost Sfântului Apostol Luca care a pictat la puţin timp după Cincizecime,
primele trei icoane ale Fecioarei Maria. Sfânta Tradiţie îi conferă trei tipuri
de icoane pictate de el: „Milostiva” (Doamna noastră a Afecţiunii), ,,Hodighitria”
( Călăuzitoarea, adică cea care ne arată calea) şi al treilea tip de icoană, Oranta
,,fără prunc”sau rugându-L pe Pruncul Iisus, dar aceste informaţii privind
ultima icoană sunt confuze.
Există o legendă unde se spune că
Maica Domnului, văzându-şi imaginea, a zis: „Harul Fiului Meu va fi cu această
icoană”. Chipul Maicii Domnului pictat de Sfântul Evangelist Luca a rămas peste veacuri prototip pentru iconografia bizantină.
Cea mai veche mărturie pe care o
avem cu privire la icoanele pictate de Sfântul Luca datează din secolul VI. Ea
este atribuită lui Teodor, numit ,,anagnostul”, un istoric bizantin din prima
jumătate a secolului VI (530) – lector la Catedrala din Sfânta Sofia din Constantinopol.
Teodor ne spune că pe la 450 a fost adusă la Constantinopol o icoană a
Fecioarei Călăuzitoare care este atribuită Sfântului Luca. Împărăteasa Eudoxia,
soţia împăratului Teodosie al II lea, ar fi trimis-o din Ierusalim sorei sale
Pulcheria.[2]
Icoana
Maicii Domnului ,, Megalospiliotissa”
Mănăstirea Peştera Mare, este una
din cele mai vechi nu numai din Grecia, ci şi din toată Ortodoxia, se află în
Peloponez, ,,la hotarul dintre Arcadia şi îndepărtata Ahee...” . Peştera Mare
se află, la rândul ei, în Muntele Helmos, într-o stâncă ,,uriaşă şi înaltă până
la cer”. Acolo a găsit adăpost preacinstita icoană a Maicii Domnului lucrată de
însuşi Apostolul Luca.[3]
Icoana pictată de Apostolul Luca se
află în Biserica Mare, pe iconostas, în dreapta. Înaintea ei este o altă icoană
a Fecioarei . Ca să poţi privi icoana făcută de mâna Apostolului Luca, trebuie mai
întâi să te înclini puţin. Lucrată cu multă măiestrie din ceară şi alte
substanţe necesare execuţiei, chipul Fecioarei din icoană s-a înnegrit cu
trecerea timpului, şi Preacurata poartă pe umeri ,, sfântul veşmânt colorat de
mătase cu aur”, de aceea mai este denumită şi Maica Domnului Aurită din
Peşteră. Chipul Fecioarei înnegrit de veacuri, dar blând ca o primăvară şi
puternic ca veşnicia, abia se mai zăreşte printre darurile de aur care acoperă
icoana. Intrând în Biserică, lumina puţină, creştinismul, Bizanţul, taina şi
cucernicia îţi pun stăpânire pe suflet. Ce armonie câtă înţelepciune există în
această construcţie care, slavă Domnului, a rămas neatinsă din atâtea
distrugeri ![4]
Icoana a fost făcută în anul 50 după
Hristos şi a rămas înnegrită de fum de la incendiul din 1640 din care a scăpat
prin harul Preasfintei Fecioare. Dar chiar şi aşa înnegrită de fum, parcă spune
,,sunt neagră, dar frumoasă”. (Cântarea Cântărilor 1,5). De remarcat că Maica
Domnului Îl ţine pe pruncul Iisus pe braţul drept.[5]
Icoana
Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula
Sfânta icoană a Maicii Domnului de
la Nicula a fost pictată în anul 1681de către preotul ortodox Luca din comuna
Iclod, judeţul Cluj. Ion Cupcea un nobil din satul Nicula a comandat să se facă
această icoană ca să fie donată Bisericii din sat. Preotul Luca a pictat numeroase
icoane dar trei au fost făcătoare de minuni. Un document de la anul 1736,
primul cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har
a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană: ,,Chipul Maicii Fecioare şi al Fiului
pe care-L ţine în braţul stâng, cuprinde întreaga icoană într-o proporţie
potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă, de culoarea spicului de grâu, mai
roşie în ambele obrazuri, cu ochii negri, iar corpul înclinat puţin cu o
privire plină de graţie. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare, cu capul
descoperit.[6]Prima
minune făcută de icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost la 15 februarie
1699. Din ochii Sfintei Fecioare a curs lacrimi, mai mult din ochiul drept
decât din cel stâng.[7]
Icoana
Maicii Domnului ,,Prodromiţa”
Icoana Maicii Domnului
,,Prodromiţa”a fost pictată de Iordache Nicolau un bătrân pictor de icoane după
modelul primit în anul 1863 de la cei doi Părinţi Nichifor şi Nectarie
întemeietorii Schitului românesc Podromul din Sfântul Munte Athos. Bătrânul a
început să picteze după rânduiala Sfinţilor Părinţi, cu rugăciune şi cu post. A
lucrat bine veşmintele, iar feţele le-a lăsat la urmă după obiceiul zugrăvirii
de icoane. Iar când a dorit să execute şi feţele mult s-a ostenit ne reuşind să
le facă, atunci mâhnindu-se a acoperit Icoana cu o pânză curată până a doua zi.
În dimineaţa următoare înainte să se apuce de lucru s-a rugat cu metanii Maicii
Domnului, ca să-i lumineze mintea să-i ajute. Mergând la Icoană ridicând pânza
o, minune a Maicii lui Dumnezeu! A văzut cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeiască
minune îndreptate şi pline de dumnezeiesc har. Această mărturie se păstrează în
arhiva Schitului.[8]
Cinstirea Sfintei Icoane se săvârşeşte la 12 iulie, dar minunea a fost făcută
în noaptea de 28 iunie.
Icoana
Maicii Domnului ,,Portaitissa”
Icoana Maicii Domnului ,,Portaitissa”,
(Portăriţa), făcătoare de minuni se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii
Iviron. Potrivit tradiţiei athonite, această icoană a venit pe mare din Bizanţ.
În perioada crizei iconoclaste trăia în Niceea o văduvă credincioasă ce avea un
fiu. Ea păstra această Icoană a Maicii Domnului cu mare evlavie în casa sa.
Controlul făcut de către trimişii împăratului iconoclast la casa văduvei unde
au găsit Icoana. Şi prin ameninţare că-i vor lua Icoana şi o vor pedepsi, i-au cerut
bani. Atunci femeia le-a dat mulţi bani pentru un răgaz de o zi. Noaptea l-a
luat pe fiul ei şi Icoana şi au mers pe ţărmul mării. Femeia a scos Icoana şi-a
spus: ,,Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr. Stăpâna lumii, tu, ca Maică a
lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poţi să ne izbăveşti şi pe
noi de mânia stăpânitorilor şi Icoana ta de scufundarea în mare”şi a pus-o pe
apă. Icoana a venit în chip minunat până în Muntele Sfânt Athos. Iar fiului ei
i-a spus: ,,Copilul meu dorinţa noastră către Maica Domnului este deja
îndeplinită. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, dar nu doresc şi moartea
ta.Te rog să pleci în părţile Greciei.[9] A
doua zi venind ostaşii şi văzând că icoana nu mai este iar bătrâna nu are de
unde să le dea bani, au ucis-o fără milă. Iar fiul a ascultat-o şi a plecat la
Tesalonic, apoi în Muntele Athos, unde a povestit istoria acestei Icoane
călugărilor de acolo. După ani de nevoinţă şi-a dat sufletul în mâinile Maicii
Domnului. Într-una din zile, părinţii mănăstirii au văzut un stâlp de lumină
care se înălţa din mare până la cer. Adunându-se cu toţii, s-au dus la malul
mării să vadă această preslăvită minune. Atunci au cunoscut că era o icoană
care stătea în picioare pe mare. Urcându-se într-o barcă au încercat să se
apropie de ea, dar icoana se depărta, nevoind să fie luată de ei. Încercând de
mai multe ori şi neputând reuşi nimic, s-au întors în mănăstire şi au început
să se roage Maicii Domnului, ca să le dea în mâinile lor preasfânta ei icoană. După
multe rugăciuni, Maica Domnului s-a arătat unui pusnic care locuia mai sus de
mănăstire, cu numele Gavriil şi i-a zis: ,,Să cobori la malul mării şi să iei
icoana mea, că vreau să mă dăruiesc vouă”. Ascultând de porunca Maicii
Domnului, pustnicul a coborât la malul mării. Însemnându-se cu semnul crucii, a
păşit pe mare ca pe uscat, iar icoana a venit pe apă în întâmpinarea lui.
Luând-o în braţe şi sărutând-o cu mare evlavie, a adus-o pe uscat. Când a pus
piciorul pe pământ, în locul acela a izvorât un izvor, care curge şi astăzi şi
este numit «Aghiasma Maicii Domnului». Izvorul este la nivelul mării, dar are
apă dulce, iar celor care o iau cu credinţă, le este vindecătoare de boli.
Ieşindu-i înainte toţi preoţii îmbrăcaţi în
veşminte, au dus-o cu mare cinste în biserică, unde au făcut Priveghere în
cinstea Maicii Domnului. După terminarea slujbei, au încuiat biserica, apoi
toţi s-au retras la chilii, preaslăvind pe Preacurata Stăpână.
A doua zi, paraclisierul a văzut că
icoana Maicii Domnului dispăruse, a alergat la stareţul mănăstirii şi i-a spus
despre acest lucru. Toţi au căutat-o şi au
aflat-o că stătea în aer deasupra porţilor mănăstirii. Au luat-o şi au
dus-o din nou în biserică, dar icoana nu dorea să rămână acolo şi iar se afla
deasupra porţilor. Părinţii s-au rugat Maicii Domnului să le arate ce trebuie
să facă. Atunci, Maica Domnului s-a arătat din nou pustnicului Gavriil şi i-a
zis: ,,Spune părinţilor că am venit aici să-i păzesc eu pe ei, nu ei să mă
păzească pe mine; de aceea, să nu mă mai supere ducând icoana mea în biserică”.
Stareţul aflând acestea, a poruncit
să se facă un paraclis la poarta mănăstirii, unde au aşezat icoana, şi unde se
află până în ziua de astăzi.
Acestă icoană a făcut nenumărate
minuni, amintim aici doar câteva dintre ele.
Pe la mijlocul secolului al
XVII-lea, fiica ţarului Rusiei, Alexei, s-a îmbolnăvit foarte grav. După multe
încercări pe la mulţi doctori din acea vreme şi-a întors nădejdea către Maica
Domnului, rugând-o cu credinţă. Atunci, Maica Domnului i-a descoperit că, dacă
se va aduce din Sfântul Munte o copie a icoanei ei de la mănăstirea Iviru se va
vindeca. La rugămintea ţarului, au venit doi monahi de la mănăstire aducând o
copie a icoanei Maicii Domnului.
Când au ajuns cu icoana la curtea
împărătească şi s-au închinat cu toţii, fiica ţarului s-a făcut imediat
sănătoasă. Drept mulţumire, ţarul a dăruit Mănăstirii Iviru o mănăstire din
Moscova, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, care a devenit metocul Ivirului.
O
altă minune la icoana Maicii Domnului este făcută la rugăciunea unui orb venit
la mănăstirea Iviru, care făgăduise Maicii Domnului că dacă îl va vindeca,
primul lucru pe care-l va vedea când va deschide ochii, îl va face din argint
şi-l va dărui mănăstirii. Primul lucru pe care l-a văzut, a fost un lămâi. Cu
lacrimi a mulţumit Maicii Domnului, şi-a împlinit făgăduinţa, aducând un lămâi,
din argint şi l-a pus în faţa icoanei.
La Praznicul Adormirii Maicii
Domnului, se scoate acest lămâi şi se pune în faţa icoanei, pentru amintirea
minunii şi spre slava Preasfintei Fecioare.
Un sărac trecuse într-o zi pe la
mănăstire, şi l-a rugat pe portar să-i
dea o bucată de pâine, că era foarte flămând. Portarul l-a alungat zicându-i: ,,Dacă
vrei pâine, să aduci bani şi îţi voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun
cuvânt, săracul a plecat pe calea ce ducea spre Kareia. Mergând mai sus de
mănăstire, fiind flămând şi obosit, s-a aşezat pe o piatră la umbra unui copac.
Izbucnind în lacrimi, a zis:
- Maica
Domnului tu vezi că îmi este foame şi nu mai pot. Dă-mi te rog o bucată de
pâine!
Stând el aşa şi plângând, vede o
femeie apropiindu-se de el şi zicându-i:
- De ce plângi,
omule?
Nu mai pot de foame şi am fost la
portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani,
a zis săracul continuând să plângă.
Atunci femeia, dându-i un ban de
aur, i-a zis:
- Nu mai fi
necăjit omule! Ţine banul acesta şi-l dă portarului, ca să-ţi dea pâine. Şi să-i
mai spui că, dacă vor mai continua aşa le voi lua belşugul din mănăstire.
Săracul a mulţumit femeii şi, plin
de bucurie s-a dus la portar, zicându-i:
- Dă-mi o bucată de pâine şi îţi voi
da banul acesta.
Luând portarul banul, a văzut că
este din aur şi l-a întrebat mirându-se, unde l-a găsit, atunci săracul a
povestit că i l-a dat o femeie. Portarul auzind cele spuse de sărac şi-a dat
seama că s-a întâmplat o minune, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. Au
mers împreună la stareţ şi spunându-i cele întâmplate au înţeles că a fost
Maica Domnului.
Privind la icoana Maicii Domnului, au văzut că
lipsea un galben din salba ei, era galbenul ce l-a adus săracul. Închinându-se
cu evlavie înaintea icoanei săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a
arătat. Stareţul l-a mustrat pe portar pentru nemilostivirea lui, iar la poarta
mănăstirii a pus un cufăr cu pâine pentru săraci. Acest obicei se păstrează
până în ziua de astăzi.[10]
Icoana
Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Neamţ
Icoana Maicii Domnului de tip Hodighitria ,,făcătoare
de minuni”de la Mănăstirea Neamţ se află naosul Bisericii, aşezată într-o
strană specială aşezată puţin către absida nordică. În tradiţia monahală din
Moldova icoana are mai multe denumiri: ,,Maica Domnului Lidianca”, pentru că ar
fi o copie după icoana Maicii Domnului din Lida şi are şi chipul Sfântului
Gheorghe originar din Lida, ,,Romana”, ,,Nemţeanca” şi ,,Închinătoarea”. Este o
icoană cu imaginea Maicii Domnului cu Pruncul pe mâna stângă- în faţă şi cea a
Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pe verso. Această icoană a fost dăruită
domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei de către împăratul bizantin Manuel
Paleologul în anul 1401. Tradiţia spune că această icoană este o copie a
icoanei care a fost pictată pe un stâlp al Bisericii din Lida în anul 35 d, Hr.
Biserica din Lida a fost ridicată în cinstea Maicii Domnului în timpul
propovăduirii Sfântului Apostol Petru şi Ioan în acele părţi. Maica Domnului
mergând la acea Biserică din Lida, şi văzând mult popor închinându-se chipului
ei a dat darul şi puterea facerii de minuni acelei icoane.
Această icoană cu
două feţe, adusă de Sfântul Ghermano la Constantinopol, a stat aici până în
anul 714, când s-a început eresul împotriva sfintelor icoane. Leon Armeanul
împăratul iconoclast alungă din scaunul patriarhal pe Sfântul Ghermano, iar
icoana a fost trimisă pe ascuns la Roma Veche, papei Grigore al III-lea. Aici a
stat în biserica Sfântului Petru 106 ani, până după risipirea eresului
iconoclast. În anul 845, după biruinţa Ortodoxiei, Sfântul Metodie
Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, aduce icoana Maicii Domnului de
la Roma. Împărăteasa Teodora împreună cu Sfântul Metodie şi cu mulţime de popor
aşează icoana cu mare cinste în Mănăstirea Heolopatrei din Constantinopol, de a
stat 555 ani[11].
Icoana
făcătoare de minuni a Maicii Domnului ,, Glycophilousa” de la Filotheu
La o jumătate de oră de mers pe jos de
la Mănăstirea Caracalu, se află Mănăstirea Filoteu. Ea a fost înființată pe
la sfârșitul secolului al X-lea de cuviosul Filotei, care a trăit în același timp
cu Sfântul Atanasie Atonitul.
În această mănăstire se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
numită „Glicofilusa”, adică „Dulcea Sărutare” (vezi anexa nr.3). Istoricul aceastei Sfintei
Icoane făcătoare de minuni a fost scris de monahul Pimen Vlad de la Schitul
Lacu din Muntele Athos, chilia ,,
Sfântului Mucenic Artemie”, care relatează următoarele mărturii:
Pe timpul împăratului Teofil, luptătorul
împotriva sfintelor icoane, un patrician cu numele Simeon avea o soție
foarte credincioasă și evlavioasă, pe nume Victoria. Ea păstra în casa sa icoana Maicii
Domnului numită „Dulcea Sărutare”. Venind trimișii
împăratului, au cerut să le dea icoana sau să o arunce. Atunci Victoria, silită
fiind de bărbatul ei, care și el era împotriva icoanelor, a luat icoana și a dus-o la
malul mării. După ce a făcut multe rugăciuni a luat icoana și a
pus-o pe mare, dar icoana stătea dreaptă pe mare și a început să
se depărteze. Văzând această minune femeia s-a închinat și a mulțumit
Maicii Domnului, apoi s-a întors la casa sa.
Icoana a plutit în largul Mării Marmara și
Elespont, apoi în Marea Egeei și venind la Sfântul Munte s-a apropiat de limanul Mănăstirii Filoteu.
Maica Domnului a descoperit starețului despre venirea icoanei. Acesta, adunând obștea mănăstirii
au coborât la malul mării, unde au aflat icoana strălucind cu lumină
dumnezeiască. Apropiindu-se starețul, a luat icoana în brațele sale și, când a pășit pe uscat, în locul acela a izvorât un izvor, a cărui apă face multe
minuni până în ziua de astăzi.
Făcând procesiune cu icoana, au dus-o în
mănăstire și au așezat-o în biserică. în fiecare an, în Săptămâna Luminată se face
procesiune cu icoana până la malul mării.
Despre această icoană se spune că ar fi
una din cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra
celor care îi cer ajutorul cu credință.
După trecerea mai multor ani, Ștefan,
Craiul Serbiei s-a ridicat împotriva împărăției bizantine și a
cucerit Macedonia, Tesalonicul și Sfântul Munte. În acea perioadă, la Mănăstirea Filoteu au venit
foarte mulți călugări bulgari. Într-un an, făcându-se obișnuita
procesiune în lunea din Săptămâna Luminată, călugării au luat cu ei mâncare și
băutură mai multă decât era necesar. Ajungând la malul mării, după ce au făcut
agheasmă și alte rugăciuni, s-au așezat să mănânce și să bea din cele aduse. Dar, din ispita vrăjmașului, au
consumat mai multă băutură și, fiind obosiți, după slujba de noapte și procesiune, au adormit. Când s-au trezit, s-au dus să ridice icoana și să
pornească spre mănăstire. Dar Maica Domnului, vrând să-i înțelepțească,
a făcut ca icoana ei să fie foarte grea, încât nu au mai putut-o mișca din
loc. Venindu-și în sine și cunoscând greșeala, s-au rugat cu lacrimi Maicii Domnului să-i ierte. Iar Preabuna
Stăpână a făcut să se ușureze din nou icoana și astfel au putut-o duce în mănăstire.
Pe când se afla în mănăstire un
paracliser cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului,
acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea:
„Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le
trebuie iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl
cumpărăm?”. Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a
rugat cu lacrimi.
După un timp, fiind doborât de oboseală,
l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice:
„Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile
din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de
toate? Cunoaște, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii și știu de
ce are nevoie. Iar stareții și întâi-stătătorii să nu se îngrijească prea mult de cele pământești și
astfel să neglijeze mântuirea lor. Deci, de acum să încetezi să mă mai superi
cu cuvintele tale, că eu port grijă de mănăstirea aceasta și de mântuirea
sufletului tău”.
Acestea auzind Ioanichie s-a trezit
înspăimântat, dar și plin de bucurie. Căzând înaintea icoanei Preasfintei Stăpâne, i-a
cerut iertare cu lacrimi în ochi și apoi a spus fraților despre ajutorul Maicii Domnului.
Altădată, venind un străin în mănăstire
s-a închinat în biserică. Ajungând la icoana Maicii Domnului și
văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană de către cei care primiseră ajutor de la aceasta, și-a
pus în minte să le fure. După slujba Utreniei, când au ieșit toți din
biserică, el s-a ascuns într-o strană mai retrasă. Nevăzând pe nimeni,
paracliserul a plecat încuind ușa. Rămânând singur în biserică, străinul a luat toate odoarele de la
icoana Maicii Domnului și deschizând o ușă mai mică, care era închisă prin interior, a ieșit din
biserică și a plecat spre limanul Ivirului, unde s-a urcat pe corabia care
transporta închinătorii. Mergând o parte din drum, corabia s-a oprit în
mijlocul mării rămânând neclintită, fiind ținută de o
mână nevăzută. Cu toate că vântul îi era prielnic, corabia nu se mișca.
După câteva ore, când paracliserul a
deschis biserica a văzut că lipseau odoarele de la icoana Maicii Domnului. Înștiințându-l
imediat pe stareț, acesta a trimis trei călugări să ia o barcă și să alerge în
urma corăbiei care ducea închinătorii, căci și-a dat seama
că numai străinul acela furase odoarele. Deci, pe când cei din corabie se aflau
în nepricepere, au ajuns și călugării cu barca. Când i-a văzut, străinul și-a dat seama
că pentru el au venit și, văzând și minunea cu oprirea corăbiei, a venit și a căzut în
genunchi înaintea părinților, cerându-le iertare și înapoindu-le cele furate. Părinții au luat odoarele, l-au iertat
pe cel ce se pocăia și s-au întors în mănăstire slăvind pe Preasfânta Stăpână. Iar corabia a
plecat mai departe, nefiind împiedicată de nimeni.
Odată, venind un închinător evlavios la
mănăstire, a fost dus să se închine la sfintele moaște, precum și la
icoana Maicii Domnului. Aici, paracliserul i-a spus o parte din multele minuni
făcute de Maica Domnului. Apoi a fost dus la arhondaricul mănăstirii să se
odihnească. Pe la miezul nopții s-a trezit și a vrut să meargă să îngrijească de calul cu care venise. Dar fiind
somnoros și văzând ușa de la balcon deschisă, a crezut că este ușa de la
intrarea în arhondaric și, călcând fără de grijă, a căzut de la balcon de la etajul trei. În
timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”. Și
îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a
lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută. Atunci creștinul a mulțumit din
suflet Maicii Domnului și ducându-se la poarta mănăstirii a bătut să i se deschidă. Auzind
ierodiaconul Meletie vocea celui care striga, s-a dus și l-a înștiințat pe
părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Venind au deschis poarta și recunoscând
pe cel care striga l-au întrebat ce s-a întâmplat și cum a ajuns
în afara porții. Iar el, povestindu-le cu lacrimi în ochi cele întâmplate slăvea pe
Preasfânta Fecioară. Apoi mergând în biserică s-a închinat la icoana Maicii
Domnului și a dăruit mănăstirii calul cu care venise, iar în următorul an a adus
o candelă de argint, care se află agățată în fața icoanei până
în ziua de azi, amintind de minunea făcută.
Un creștin din Enu cu
numele de Paraora avea femeia stearpă. Mulți ani nu a
putut avea copii. Odată, venind creștinul la Mănăstirea Filoteu a
luat puțin untdelemn de la candela din fața icoanei Maicii Domnului și
ducându-se acasă a miruit pe soția sa, care, în scurt timp a rămas însărcinată și la timpul
cuvenit a născut un copil sănătos. Drept mulțumire, creștinul
a venit și a dăruit un catâr mănăstirii.
Minunile care se fac la icoana Maicii
Domnului sunt nenumărate. Aici am scris doar o mică parte din ele.
În mănăstire se mai află o icoană
făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Gherontissa», care a venit în
chip minunat din Nigrița.
Mănăstirea Filoteu a fost ajutată mult
de domnitorii români Vlad Călugărul, Neagoe Basarab și Constantin
Mavrocordat.
Pe lângă multele odoare, mănăstirea are
o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, iar dintre sfintele moaște amintim:
mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur, părticele de la Sfântul Mucenic
Mercurie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie și Sfânta Muceniță Marina.
Numărul călugărilor din mănăstire şi din
afara ei este de 90.[12]
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza
Mitropolitul Ardealului în cuvântul de învăţătură de la Sfânta şi dumnezeiasca
Liturghie, cu privire la cinstirea icoanelor din Duminica Ortodoxiei de la
Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”din Făgăraş (12 martie 2006, Făgăraş) a
dat un exemplu istoric despre una din icoanele făcătoare de minuni ale Maicii
Preacurate care a atras curiozitatea, dar nu atât curiozitatea, cât folosul. Mulţi
credincioşi care se rugau, se vindecau, spunându-şi cererile în faţa acestei
icoane. Au venit şi trei curioşi foarte învăţaţi, foarte titraţi, unul a privit
icoana şi a spus sfidător în faţa tuturor: ,,nu văd de ce icoana aceasta poate
să fie deosebită faţă de alte icoane, pentru că nu are nici o valoare
artistică”, nu avea, era o icoană obişnuită. Al doilea a spus ,,nici eu nu
consider că poate să fie o icoană deosebită pentru că nu are nici o valoare
istorică” nu avea pentru că era recent pictată. Iar al treilea a spus: ,,cum
poate să fie făcătoare de minuni?”. Dar un copil l-a tras de mânecă şi a spus: ,,Nene, priveşte-o din genunchi”. Poate
de ruşine şi prin rânduiala lui Dumnezeu au îngenuchiat şi ei în faţa Sfintei
Icoane şi în momentul acela au început să plângă toţi. Adică tu, când te
smereşti în faţa lui Dumnezeu şi îngenuchiezi arătându-ţi starea în care te
afli, oricât ai fi tu de dotat şi de pregătit în lumea aceasta, toate au venit
ca dar de la Dumnezeu. Dacă stai în genunchi icoana deschide sufletul tău şi-l
umple de dragostea lui Dumnezeu.
Putem spune multe despre icoană, dar
foarte puţine despre măreţia ei, a conchis Înaltpreasfinţitul Laurenţiu.[La
această Sfântă Liturghie am participat personal].
Multe icoane speciale ale Maicii
Domnului din ţara noastră au făcut semne şi minuni din cele mai vechi timpuri
până astăzi. Semnele cele mai vizibile au uimit pe cei care le-au văzut au fost
lacrimile sau mirul curs din ochii Maicii Domnului. În popor se spune căci
aceste semne prevestesc nenorociri asupra oamenilor, a locului unde s-a
petrecut minunea cât şi a ţării. O avertizare pentru îndreptarea locuitorilor
de la faptele cele rele ale acelui ţinut şi pentru întărirea credinţei celei
adevărate. Iată ce se spune într-un vechi Letopiseţ al Moldovei că în a doua
domnie a lui Duca Vodă, în anul [1672], a lăcrimat o icoană dintr-o biserică de
lângă Hotin. ,,Într-acest an nepovestită minune s-a arătat la monăstioara din
gios de cetatea Hotinului; au lăcrimat icoana Maicei Domnului pe obraz, cât se
răsturna[u] lacrimile pe icoană şi pica[u] într-o tipsie, ce era sub icoană.
Tuturor cu mare mirare era a privi lucru peste fire ca acela, care cu adevărat
au fost semn şi arătare de p[i]erirea a mulţi creştini în ţara leşască şi de
începătura durerilor noastre; că de atunci din acel an că tot rău şi amar şi
pustiirea locurilor de pre acolo până în ziua de astăzi”(Letopiseţul Ţării Moldovei, ed, de Mihail Kogălniceanu,t, III,
Iaşi, 1846, p.13)[13]
[1] Pavel Florenski, Iconostasul, apare cu
binecuvântarea Î.P.S. Laurenţiu Streza, traducere Boris Buzilă, Editura
Anastasia, Bucureşti, 2009, pp. 220-221
[2] Primul tratat, cap. XX, P.G. 94, 1252,
apud Leonid Uspensky, Teologia icoanei,…,
p.51.
[3] Arhim Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii
Domnului, traducere din limba greacă de Zenaida Ana Maria Luca, Editura
Cartea Ortodoxă, Sophia, 2008, p.332.
[4] Ibidem, p. 332.
[5] Ibidem,p.336.
[6] Arhim, Andrei Coroian, Sfânta Icoană a Maicii Domnului şi minunile
ei, Editura Eclesia, Cluj-Napoca , 2011, p.13-14.
[7] Ibidem,
p.15.
[8] Ioan, Vlăducă, Despre Sfintele Icoane ,
Editura Axa, Botoşani, 2010,
p.58.
[9] Ibidem, p.70.
[10] Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos Grădina Maicii Domnului, Tipărită cu binecuvântarea Prea Sinţitului
Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Editura Bunavestire, Bacău , (f.a) pp.48-53.
[11] Ioanichie Bălan, Sfintele icoane făcătoare de minuni din România, Editura Episcopiei
Romanului, 1999, p.19.
[12] Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului,
Editura Bunavestire, Bacău, (f.a, pp. 124-131.
[13]
Melchisedec Episcop Ştefănescu, Tratat despre cinstira şi închinarea
icoanelor şi despre icoanele făcătoare de minuni din România ortodoxă,
Ediţie pr.Eugen Drăgoi, Editura Partener, Galaţi, 2010, p.46.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu