Femeia în Biserică

Femeia în Biserică

decembrie, 2011

de Radu Preda

Anul tocmai încheiat, dedicat de către Sinodul Bisericii noastre Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, a pus în centrul dezbaterii teologice problema generală a familiei, statutul ei în societatea de azi. Măcar şi din raţiuni demografice, tema este cât se poate de presantă. Dincolo de tonul alarmist al articolelor de presă care anunţă dispariţia, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, a „ultimului român”, iată ce ocazie nesperată de a reîncepe mai temeinic şi serios cu unul „nou” (!), ţesătura socială, politică, economică, culturală şi nu în ultimul rând religioasă a României actuale este din ce în ce mai fragilă.

Hemoragia constantă a resurselor umane în ultimele două decenii, rata încă foarte ridicată a avorturilor, depopularea satelor, incidenţa divorţurilor şi mortalitatea infantilă – toate aceste fenomene la un loc şi fiecare în parte indică un deficit de coeziune comunitară, denaturarea sistemelor asistenţiale şi lipsa de gândire pe termen lung a clasei noastre politice orbite de imediatul unor lupte fără relevanţă pentru binele comun. La rigoare, familia a fost spaţiul în care s-au simţit cel mai dureros inconsecvenţele tranziţiei, a suportat toate reformele mai mult sau mai puţin reuşite, a dus cu alte cuvinte greul adaptării din mers la o nouă lume.

În răspăr cu feminismul, în curs de propagare şi la noi, centrul familiei româneşti, asemeni celei italieneşti sau ruseşti, a fost şi rămâne femeia în multiplele ei ipostaze: soţie, mamă, bunică, soră sau mătuşă, dar şi fiică mai mare având grijă de fraţii mai mici. Invers proporţional cu energia, timpul, pasiunea şi priceperea pe care le investeşte zilnic, fără program normat, în viaţa de familie, despre femeie ca atare se vorbeşte suspect de puţin, demnitatea ei fiind insuficient onorată. Nici mediile bisericeşti nu fac excepţie. Motiv de a lansa prin aceste rânduri o invitaţie la discuţie.

 Ei bine, recurgând la o evidenţă, locul femeii în Biserică, iar aici mă refer la cea ortodoxă, este crucial pentru pastoraţia şi misiunea eclesiale. Înainte de toate, aşa cum oricine poate observa, majoritatea celor care vin duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare în bisericile noastre sunt femei. Tot ele sunt cele care, mame sau bunici, au dat credinţa mai departe în timpul comunismului, opunându-se astfel ipostazei totalitare a modernităţii. Nu am exagera spunând că dacă societatea românească a ieşit cât de cât teafără din dramatica perioadă a totalitarismului, acest lucru se datorează şi lor. Apoi, în ceea ce priveşte dimensiunea teologică, frecvent răstălmăcită, dreptul canonic nu face o distincţie între membrii Bisericii pe criteriul genului.

Femeile sunt în acelaşi mod mădulare ale Bisericii precum sunt şi bărbaţii, având acelaşi Botez, motiv pentru Sfântul Apostol Pavel să le aducă aminte misoginilor epocii sale că în Hristos „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28). Diferenţierea de gen începe în momentul în care se articulează şi se dezvoltă detaliile vieţii sociale din interiorul comunităţii de credinţă şi se instaurează o ierarhie a slujirilor şi responsabilităţilor, femeile ocupând însă nu chiar de la început exclusiv un rol secundar. Ar fi suficient să ne gândim la respectul de care se bucurau văduvele şi fecioarele în primele comunităţi sau la lucrarea diaconeselor, o realitate bisericească azi aproape complet uitată. Ca să nu mai amintim un loc comun că în Bizanţ femeile au reuşit să se impună în vârful imperiului, unele dintre ele, precum împărătesele Pulcheria, Teodora sau Irina, influenţând nemijlocit cursul istoric al Bisericii.

Tot pe firul istoriei, cu sau fără voia ei, Biserica avea ulterior să traducă realităţile unei societăţi profund patriarhale, în sens cultural şi antropologic. Ceea ce nu înseamnă că femininul sau feminitatea sunt atribute lipsite de importanţă spirituală. Astfel, întreaga mariologie, adică învăţătura despre Maica Domnului în planul de mântuire, se reflectă în viaţa liturgică a Bisericii, la rândul ei nu întâmplător chemată „maică”. Aşadar, paternitatea lui Dumnezeu vine să se completeze fericit cu feminitatea Mariei ca exponentă a întregii umanităţi, nu doar a femeilor. Imaginea biblico-patristică a Mirelui Hristos şi a Miresei Biserica nu este doar o interpretare a unei tipologii din Vechiul Testament (cf. Cântarea Cântărilor), înduhovnicind-o, ci una dintre cele mai puternice metafore ecleziologice prin care se subliniază legătura profundă de iubire dintre Creator şi creaţie. În plus, tot această imagine ne ajută să înţelegem că Domnul Hristos este mereu în Biserica Lui, adică nu „divorţează” şi nici nu merge, fie şi temporar, „la lucru” în altă parte. Fidelitatea, uneori geloasă şi manifestată tulburător, a lui Yahve faţă de poporul evreu se traduce acum în fidelitatea lui Hristos faţă de Biserică. Motiv pentru care Biserica Ortodoxă, răspunzând acestei fidelităţi, nu acceptă alt cap al său decât pe Hristos Însuşi, ceea ce se reflectă în refuzul teoriei primaţiale latine bazată pe funcţia de vicarius Christi a episcopului Romei.

Sigur, revenind la practica de zi cu zi, ceva din structura mentală a patriarhatului rezistă cu tenacitate: de la diabolizarea elementului feminin de către anumite cercuri ascetice, proferând injurii grosolane la adresa femeii şi punând chiar la îndoială capacitatea ei de sfinţenie, insistând tâmp pe „necurăţia” ei, inclusiv la naştere, ceea ce este, cum nu obosea să sublinieze Olivier Clément, o contradicţie în termeni tributară mentalităţii iudaice, şi până la lipsa de interes faţă de posibilul rol pe care femeile, mai ales soţiile de preoţi sau cele cu studii teologice, ar putea să îl aibă în misiunea Bisericii. Faptul că abia cum, în ultimul Statut al BOR, a fost trasă consecinţa evidenţei antropologice potrivit căreia din adunarea parohială fac parte şi femeile, nu doar bărbaţii, este sugestivă pentru ritmul în care se produc anumite procese de regândire şi de reconsiderare a realităţilor bisericeşti şi sociale deopotrivă. Pe scurt, eventualele derapaje la adresa locului şi rolului femeii în Biserică se datorează nu datelor dogmatice, credinţei, cât acumulărilor culturale ale căror purtători, de cele mai multe ori inconştienţi, sunt inclusiv slujitorii (bărbaţi) ai Bisericii. În fine, aş semnala şi faptul că, prin comparaţie cu evoluţia din Creştinismul occidental, chestiunea locului femeii în Biserica Ortodoxă nu trebuie pusă în termenii emancipării radicale, a schimbării rolurilor, aşa cum se petrece în anumite curente feministe. De ce nu? Pentru că ar însemna o caricaturizare a diversităţii naturale a genurilor şi ar conduce dezbaterea într-o direcţie total străină de duhul Evangheliei care vede unitatea acolo unde omul, mai ales cel modern, insistă să vadă doar diferenţa.

Textul: aici.

11 Comentarii la Femeia în Biserică

1.    

Lidia în ianuarie, 2012 la 4:51 pm

Femeia zeita popula fascinant mitologia greaca. femeia zilelor noastre conduce escavatorul, avionul. Femeia soldat dirijeaza batalioane, ea face ce faceau traditional barbatii. Ea este mai adaptabila, mai rezistenta si traieste mai mult ca barbatul  Intotdeauna m-am mirat de bisericile surori Catolica si Ortodoxa de ce nu permit femeile-preot. De ce nu se modernizeaza? Eu as merge la spovedanie si la slujba tinuta de o femeie preot!

RĂSPUNS

o   

Marius în ianuarie, 2012 la 8:15 pm

Chiar daca multi ar rade de mine nici eu n-as avea nicio problema, ortodox fiind, sa ma spovedesc unei persoane de tinuta Maicii Teresa.De acord ca traim in alte timpuri. Si mai sustin si ca Biserica Catolica sa-i lase pe preoti sa se casatoreasca.

RĂSPUNS

o   

Crestin ortodox în aprilie, 2013 la 6:13 am

Biserica nu “se modernizeaza”. Ea trebuie sa ramana un reper pe care crestinii trebuie sa-l aiba pentru desavarsirea lor. Emanciparea femeii nu inseamna ca ea sa fie totul, ci ca impreuna cu barbatul sa se sprijine unul pe altul spre mantuire, fiecare din locul in care l-a lasat Dumnezeu. Rolul cel mai important pe care-l are femeia este acela de SOTIE si MAMA. Daca nu a implinit aceste lucruri nu valoreaza nimic din tot ce realizeaza in toate celelalte activitati. Ea poate fi mama nu numai pentru copiii sai, ci si pentru toti fiii Bisericii. Modelul este Maica Domnului, care nu a vrut sa fie apostol, ci din pozitia pe care i-a dat-o Dumnezeu a devenit “mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii”. Lasati Biserica sa-si urmeze menirea, asa cum o face de peste 2000 de ani. Nu ea trebuie “modernizata”, ci noi trebuie sa devenim fii ascultatori ai sai.

RĂSPUNS

2.    

Educatia în ianuarie, 2012 la 5:00 pm

Barbatii invata respectul fata de femeie in familia in care cresc. Daca nu au invatat acasa, din copilarie, mai greu vor sti – la varsta matura- sa pretuiasca cu adevarat o prietena sau partenera de viata.

RĂSPUNS

3.    

Adi în ianuarie, 2012 la 5:57 pm

Discriminari promovate si dictate de ”politica religioasa” vis-a-vis de femeie se fac si in prezent. La perioada, n-are voie in biserica, la botez mama trebuie sa stea afara…e.t.c. Femeie preot? Exista…daca-i maritata cu preotul- doamna preoteasa. Parca este ceva in vechiul testament daca-mi aduc aminte bine…in ceea ce priveste ”perioada”, interdictia femeilor in biserica. Dar…daca s-a incalcat cu teoria chipului de lut cu chipuri de panza s.a(mda, nu s-a facut de lut ci de bronz, aur,…a se vedea ca din pamant…in pamant se-ntoarce) si se ia in evidenta toti sunt egali in fata domnului…
Privitor la ”prologul” subiectului, prea multe cuvinte pompoase si prea putine informatii, ceea ce ma lasa sa inteleg ca de fapt primeaza impozanta mai mult decat practicul. Faptul ca se critica biserica ortodoxa, nu este o noutate pentru nimeni si cred ca stim cu totii bine de ce, reclama televizata este doar o intarire a majoritatii.
Vis-a vis de celelalte probleme, ”inmultiti-va” a fost referitor la m/patrat si nu la m/cub…:)- ca ajungem cu totii sa traim in zgarie nori si sa iesim cu cartele de ratie in strada. Ca asa a vrut dumnezeu, cand a iesit copilul pe lume, intelegem acum cu totii si cat de mult il ”suporta”. N-am nimic cu nimeni, imi iubesc dumnezeul pentru ca stiu ca si el ma iubeste(si fara biserica), dar nici nu pot sta fara reactie cand ”lupul striga lupul…!” Iar respectul de fatada….nu e genul meu, sa-l ridic in slavi si…de frica.

RĂSPUNS

o   

Corectura în ianuarie, 2012 la 8:15 pm

cu D mare 

RĂSPUNS

§ 

wai în ianuarie, 2012 la 12:20 am

Multumesc pentru ”corectura” desi e intentionata amical. Imi pare rau, dar prefer sa-mi arat respectul altfel decat scris. Asta…o fac toti, sa scrie. Cred ca daca are motive sa se supere pe mine, nu vor fi din cauza ca am scris cu d mic. Stie bine de ce n-o fac…:)

RĂSPUNS

4.    

Adi în ianuarie, 2012 la 8:02 pm

 no coment!

RĂSPUNS

o   

Adi în ianuarie, 2012 la 8:06 pm

este eronata postarea cu ”no coment”, scuze.

RĂSPUNS

5.    

8 MARTIE în martie, 2012 la 10:06 pm

Un moment potrivit pentru a (re)citi aici…

RĂSPUNS

6.    

Crestin ortodox în aprilie, 2013 la 6:20 am

No coment!!!

RĂSPUNS

7.    

Marioara H în iunie, 2016 la 1:46 pm

Un articol bine documentat, care a scos în evidență învățătura de credință a Bisericii privind femeia în Biserică.Bărbatul și femeia sunt egali în fața lui Dumnezeu, dar se deosebesc după rolurile date de Dumnezeu fiecăruia dintre ei.Bărbatului i s-a dat preoția, adică să practice Tainele lui Dumnezeu, iar femeii nașterea de prunci.În biserică poate să ocupe funcția de cântăreț bisericesc dacă nu întâlnește un preot misogin.(Canonul care spune că la strană pot fi și bărbați și femei, Laodiceea 15)

RĂSPUNS