Femeia în Biserică
decembrie,
2011
Anul tocmai încheiat,
dedicat de către Sinodul Bisericii noastre Sfântului Botez şi Sfintei Cununii,
a pus în centrul dezbaterii teologice problema generală a familiei, statutul ei
în societatea de azi. Măcar şi din raţiuni demografice, tema este cât se poate
de presantă. Dincolo de tonul alarmist al articolelor de presă care anunţă
dispariţia, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, a „ultimului român”,
iată ce ocazie nesperată de a reîncepe mai temeinic şi serios cu unul „nou”
(!), ţesătura socială, politică, economică, culturală şi nu în ultimul rând
religioasă a României actuale este din ce în ce mai fragilă.
Hemoragia constantă a
resurselor umane în ultimele două decenii, rata încă foarte ridicată a
avorturilor, depopularea satelor,
incidenţa divorţurilor şi mortalitatea infantilă – toate aceste fenomene la un
loc şi fiecare în parte indică un deficit de coeziune comunitară, denaturarea
sistemelor asistenţiale şi lipsa de gândire pe termen lung a clasei noastre
politice orbite de imediatul unor lupte fără relevanţă pentru binele comun. La
rigoare, familia a fost spaţiul în care s-au simţit cel mai dureros
inconsecvenţele tranziţiei, a suportat toate reformele mai mult sau mai puţin
reuşite, a dus cu alte cuvinte greul adaptării din mers la o nouă lume.
În răspăr cu feminismul,
în curs de propagare şi la noi, centrul familiei româneşti, asemeni celei
italieneşti sau ruseşti, a fost şi rămâne femeia în multiplele ei ipostaze:
soţie, mamă, bunică, soră sau mătuşă, dar şi fiică mai mare având grijă de
fraţii mai mici. Invers proporţional cu energia, timpul, pasiunea şi priceperea
pe care le investeşte zilnic, fără program normat, în viaţa de familie, despre
femeie ca atare se vorbeşte suspect de puţin, demnitatea ei fiind insuficient
onorată. Nici mediile bisericeşti nu fac excepţie. Motiv de a lansa prin aceste
rânduri o invitaţie la discuţie.
Ei bine, recurgând
la o evidenţă, locul femeii în Biserică, iar aici mă refer la cea ortodoxă,
este crucial pentru pastoraţia şi misiunea eclesiale. Înainte de toate, aşa cum
oricine poate observa, majoritatea celor care vin duminică de duminică şi
sărbătoare de sărbătoare în bisericile noastre sunt femei. Tot ele sunt cele
care, mame sau bunici, au dat credinţa mai departe în timpul comunismului,
opunându-se astfel ipostazei totalitare a modernităţii. Nu am exagera spunând
că dacă societatea românească a ieşit cât de cât teafără din dramatica perioadă
a totalitarismului, acest lucru se datorează şi lor. Apoi, în ceea ce priveşte
dimensiunea teologică, frecvent răstălmăcită, dreptul canonic nu face o
distincţie între membrii Bisericii pe criteriul genului.
Femeile sunt în acelaşi
mod mădulare ale Bisericii precum sunt şi bărbaţii, având acelaşi Botez, motiv
pentru Sfântul Apostol Pavel să le aducă aminte misoginilor epocii sale că în
Hristos „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28).
Diferenţierea de gen începe în momentul în care se articulează şi se dezvoltă
detaliile vieţii sociale din interiorul comunităţii de credinţă şi se
instaurează o ierarhie a slujirilor şi responsabilităţilor, femeile ocupând
însă nu chiar de la început exclusiv un rol secundar. Ar fi suficient să ne
gândim la respectul de care se bucurau văduvele şi fecioarele în primele
comunităţi sau la lucrarea diaconeselor, o realitate bisericească azi aproape
complet uitată. Ca să nu mai amintim un loc comun că în Bizanţ femeile au
reuşit să se impună în vârful imperiului, unele dintre ele, precum împărătesele
Pulcheria, Teodora sau Irina, influenţând nemijlocit cursul istoric al
Bisericii.
Tot
pe firul istoriei, cu sau fără voia ei, Biserica avea ulterior să traducă
realităţile unei societăţi profund patriarhale, în sens cultural şi
antropologic. Ceea ce nu înseamnă că femininul sau feminitatea sunt atribute
lipsite de importanţă spirituală. Astfel, întreaga mariologie, adică învăţătura
despre Maica Domnului în planul de mântuire, se reflectă în viaţa liturgică a
Bisericii, la rândul ei nu întâmplător chemată „maică”. Aşadar, paternitatea
lui Dumnezeu vine să se completeze fericit cu feminitatea Mariei ca exponentă a
întregii umanităţi, nu doar a femeilor. Imaginea biblico-patristică a Mirelui
Hristos şi a Miresei Biserica nu este doar o interpretare a unei tipologii din
Vechiul Testament (cf. Cântarea Cântărilor), înduhovnicind-o, ci una
dintre cele mai puternice metafore ecleziologice prin care se subliniază
legătura profundă de iubire dintre Creator şi creaţie. În plus, tot această
imagine ne ajută să înţelegem că Domnul Hristos este mereu în Biserica Lui,
adică nu „divorţează” şi nici nu merge, fie şi temporar, „la lucru” în altă
parte. Fidelitatea, uneori geloasă şi manifestată tulburător, a lui Yahve faţă
de poporul evreu se traduce acum în fidelitatea lui Hristos faţă de Biserică.
Motiv pentru care Biserica Ortodoxă, răspunzând acestei fidelităţi, nu acceptă
alt cap al său decât pe Hristos Însuşi, ceea ce se reflectă în refuzul teoriei
primaţiale latine bazată pe funcţia de vicarius Christi a
episcopului Romei.
Sigur, revenind la
practica de zi cu zi, ceva din structura mentală a patriarhatului rezistă cu
tenacitate: de la diabolizarea elementului feminin de către anumite cercuri
ascetice, proferând injurii grosolane la adresa femeii şi punând chiar la
îndoială capacitatea ei de sfinţenie, insistând tâmp pe „necurăţia” ei,
inclusiv la naştere, ceea ce este, cum nu obosea să sublinieze Olivier Clément,
o contradicţie în termeni tributară mentalităţii iudaice, şi până la lipsa de
interes faţă de posibilul rol pe care femeile, mai ales soţiile de preoţi sau
cele cu studii teologice, ar putea să îl aibă în misiunea Bisericii. Faptul că
abia cum, în ultimul Statut al BOR, a fost trasă consecinţa evidenţei
antropologice potrivit căreia din adunarea parohială fac parte şi femeile, nu
doar bărbaţii, este sugestivă pentru ritmul în care se produc anumite procese
de regândire şi de reconsiderare a realităţilor bisericeşti şi sociale
deopotrivă. Pe scurt, eventualele derapaje la adresa locului şi rolului femeii
în Biserică se datorează nu datelor dogmatice, credinţei, cât acumulărilor
culturale ale căror purtători, de cele mai multe ori inconştienţi, sunt
inclusiv slujitorii (bărbaţi) ai Bisericii. În fine, aş semnala şi faptul că,
prin comparaţie cu evoluţia din Creştinismul occidental, chestiunea locului
femeii în Biserica Ortodoxă nu trebuie pusă în termenii emancipării radicale, a
schimbării rolurilor, aşa cum se petrece în anumite curente feministe. De ce
nu? Pentru că ar însemna o caricaturizare a diversităţii naturale a genurilor
şi ar conduce dezbaterea într-o direcţie total străină de duhul Evangheliei
care vede unitatea acolo unde omul, mai ales cel modern, insistă să vadă doar
diferenţa.
11
Comentarii la Femeia în Biserică
1.


Lidia
în ianuarie, 2012 la 4:51 pm
Femeia
zeita popula fascinant mitologia greaca. femeia zilelor noastre conduce
escavatorul, avionul. Femeia soldat dirijeaza batalioane, ea face ce faceau
traditional barbatii. Ea este mai adaptabila, mai rezistenta si traieste mai
mult ca barbatul
Intotdeauna m-am
mirat de bisericile surori Catolica si Ortodoxa de ce nu permit femeile-preot.
De ce nu se modernizeaza? Eu as merge la spovedanie si la slujba tinuta de o
femeie preot!

o


Marius
în ianuarie, 2012 la 8:15 pm
Chiar
daca multi ar rade de mine nici eu n-as avea nicio problema, ortodox fiind, sa
ma spovedesc unei persoane de tinuta Maicii Teresa.De acord ca traim in alte
timpuri. Si mai sustin si ca Biserica Catolica sa-i lase pe preoti sa se
casatoreasca.
o


Crestin
ortodox în aprilie, 2013 la 6:13 am
Biserica
nu “se modernizeaza”. Ea trebuie sa ramana un reper pe care crestinii trebuie
sa-l aiba pentru desavarsirea lor. Emanciparea femeii nu inseamna ca ea sa fie
totul, ci ca impreuna cu barbatul sa se sprijine unul pe altul spre mantuire,
fiecare din locul in care l-a lasat Dumnezeu. Rolul cel mai important pe care-l
are femeia este acela de SOTIE si MAMA. Daca nu a implinit aceste lucruri nu
valoreaza nimic din tot ce realizeaza in toate celelalte activitati. Ea poate
fi mama nu numai pentru copiii sai, ci si pentru toti fiii Bisericii. Modelul
este Maica Domnului, care nu a vrut sa fie apostol, ci din pozitia pe care i-a
dat-o Dumnezeu a devenit “mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de
asemanare decat Serafimii”. Lasati Biserica sa-si urmeze menirea, asa cum o
face de peste 2000 de ani. Nu ea trebuie “modernizata”, ci noi trebuie sa
devenim fii ascultatori ai sai.
2. 

Educatia
în ianuarie, 2012 la 5:00 pm
Barbatii invata respectul fata de femeie in
familia in care cresc. Daca nu au invatat acasa, din copilarie, mai greu vor
sti – la varsta matura- sa pretuiasca cu adevarat o prietena sau partenera de
viata.
3.


Adi
în ianuarie, 2012 la 5:57 pm
Discriminari
promovate si dictate de ”politica religioasa” vis-a-vis de femeie se fac si in
prezent. La perioada, n-are voie in biserica, la botez mama trebuie sa stea
afara…e.t.c. Femeie preot? Exista…daca-i maritata cu preotul- doamna preoteasa.
Parca este ceva in vechiul testament daca-mi aduc aminte bine…in ceea ce
priveste ”perioada”, interdictia femeilor in biserica. Dar…daca s-a incalcat cu
teoria chipului de lut cu chipuri de panza s.a(mda, nu s-a facut de lut ci de
bronz, aur,…a se vedea ca din pamant…in pamant se-ntoarce) si se ia in evidenta
toti sunt egali in fata domnului…
Privitor la ”prologul” subiectului, prea multe cuvinte pompoase si prea putine informatii, ceea ce ma lasa sa inteleg ca de fapt primeaza impozanta mai mult decat practicul. Faptul ca se critica biserica ortodoxa, nu este o noutate pentru nimeni si cred ca stim cu totii bine de ce, reclama televizata este doar o intarire a majoritatii.
Vis-a vis de celelalte probleme, ”inmultiti-va” a fost referitor la m/patrat si nu la m/cub…:)- ca ajungem cu totii sa traim in zgarie nori si sa iesim cu cartele de ratie in strada. Ca asa a vrut dumnezeu, cand a iesit copilul pe lume, intelegem acum cu totii si cat de mult il ”suporta”. N-am nimic cu nimeni, imi iubesc dumnezeul pentru ca stiu ca si el ma iubeste(si fara biserica), dar nici nu pot sta fara reactie cand ”lupul striga lupul…!” Iar respectul de fatada….nu e genul meu, sa-l ridic in slavi si…de frica.
Privitor la ”prologul” subiectului, prea multe cuvinte pompoase si prea putine informatii, ceea ce ma lasa sa inteleg ca de fapt primeaza impozanta mai mult decat practicul. Faptul ca se critica biserica ortodoxa, nu este o noutate pentru nimeni si cred ca stim cu totii bine de ce, reclama televizata este doar o intarire a majoritatii.
Vis-a vis de celelalte probleme, ”inmultiti-va” a fost referitor la m/patrat si nu la m/cub…:)- ca ajungem cu totii sa traim in zgarie nori si sa iesim cu cartele de ratie in strada. Ca asa a vrut dumnezeu, cand a iesit copilul pe lume, intelegem acum cu totii si cat de mult il ”suporta”. N-am nimic cu nimeni, imi iubesc dumnezeul pentru ca stiu ca si el ma iubeste(si fara biserica), dar nici nu pot sta fara reactie cand ”lupul striga lupul…!” Iar respectul de fatada….nu e genul meu, sa-l ridic in slavi si…de frica.
o


§


wai
în ianuarie, 2012 la 12:20 am
Multumesc
pentru ”corectura” desi e intentionata amical. Imi pare rau, dar prefer sa-mi
arat respectul altfel decat scris. Asta…o fac toti, sa scrie. Cred ca daca are
motive sa se supere pe mine, nu vor fi din cauza ca am scris cu d mic. Stie
bine de ce n-o fac…:)
4. 

Adi
în ianuarie, 2012 la 8:02 pm

o


5. 

8
MARTIE în martie, 2012 la 10:06 pm
Un moment potrivit pentru a (re)citi aici…
6.


7. 

Marioara
H în iunie, 2016 la 1:46 pm
Un articol bine documentat, care a scos în
evidență învățătura de credință a Bisericii privind femeia în Biserică.Bărbatul
și femeia sunt egali în fața lui Dumnezeu, dar se deosebesc după rolurile
date de Dumnezeu fiecăruia dintre ei.Bărbatului i s-a dat preoția, adică să
practice Tainele lui Dumnezeu, iar femeii nașterea de prunci.În biserică poate
să ocupe funcția de cântăreț bisericesc dacă nu întâlnește un preot
misogin.(Canonul care spune că la strană pot fi și bărbați și femei, Laodiceea
15)