Troparul Sfintei Cuvioase Maria
Egipteanca
Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după
chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite
la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel
nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, cuvioasă Marie,
duhul tău.
Condac 1:
Îngerul luminii și luceafărul pustiei cele de laudă
să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar
tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai
dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de
păcate, nouă, celor ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult
folositoare !
Icos 1:
Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar
acum ești om ceresc, bucurându-te negrăit de Lumina Dumnezeirii, în care
pururea te veselești, iar noi, cei ce ne minunăm de frumusețea harului tău, te
lăudăm așa:
Bucură-te, a lui Hristos pentru vecie mireasă;
Bucură-te, Maică preînțelepțită;
Bucură-te, a Egiptului rază luminoasă;
Bucură-te, fiică a Maicii Domnului preaiubită;
Bucură-te, că în nevoințele tale ai fost mângâiată;
Bucură-te, că Împărăția cerească ai câștigat;
Bucură-te, că puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucură-te, că în ceata Preacuvioșilor Părinți de cerească lumină strălucești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Mironosițe și cu toate Cuvioasele femei te veselești;
Bucură-te, învățătoarea înfrânării;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, a pusnicilor îmbărbătare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 2:
Lucrurile lui Dumnezeu, tăinuite în aleșii Săi, a le
descoperi spre folosul sufletesc, bine este, cugeta Sfântul Sofronie, auzind de
la Cuviosul Zosima prealuminatele tale fapte, Preacuvioasă Maică Maria
Egipteanca, iar noi, neputincioșii, mult minunându-ne de cele mai presus de
fire ale tale aspre nevoințe, întru mare umilință îi strigăm lui Dumnezeu, Cel
ce minunat se proslăvește întru sfinții Săi: Aliluia !
Icos 2:
În veșnica fericire din ceruri voind Dumnezeu a te
așeza, din Egipt la pustniceasca viață te-a chemat și, ascultând tu chemarea
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ai petrecut patruzeci și șapte de ani
în cea mai adâncă pustie a Iordanului, întru multe și mari nevoințe, ți-ai
închinat viața lui Hristos, Mirele tău, pentru care noi, smeriții, împreună cu
Puterile Cerești, te lăudăm așa:
Bucură-te, că de desfrânare te-ai lepădat;
Bucură-te, că, părăsind Egiptul, la Ierusalim ai alergat;
Bucură-te, că, Preacuratei Fecioare rugându-te, cu lacrimi fierbinți în biserică cu multă ușurință ai intrat;
Bucură-te, că cinstitei și de viață făcătoarei Cruci te-ai închinat;
Bucură-te, că atunci ochii sufletului tău s-au luminat;
Bucură-te, că Maica Domnului din icoană ți-a vorbit;
Bucură-te, că ea trecerea Iordanului ți-a poruncit;
Bucură-te, Maică Maria, prealăudată;
Bucură-te, că în pustie de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, stea de lumină purtătoare;
Bucură-te, a celor ce te cinstesc, apărătoare;
Bucură-te, duh de rugăciune cu dulce alinare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 3:
Trupul ți-a fost robit de patimi, timp de șaptesprezece
ani, dar prin aspră petrecere, prin lacrimi de pocăință și rugăciune
neâncetată către Preasfânta Fecioară, al ei ajutor ai primit, și întru smerenia
inimii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !
Icos 3:
Părăsind păcatul, în pustia Iordanului ai alergat,
unde numai cu două pâini și jumătate te-ai hrănit timp de șaptesprezece ani,
ducând cele mai grele lupte cu foamea, cu setea, cu bântuielile necuratelor
gânduri și cu duhul desfrânării care te mistuia, dar după aceste încercări,
cu totul te-ai ușurat și te-ai hrănit treizeci de ani cu rădăcini și cu
ierburi, petrecând ca un înger în trup, pentru care noi te fericim cu umilință,
cântând așa:
Bucură-te, Cuvioasă maică cerească;
Bucură-te, fiică a Egiptului, de Maica Domnului aleasă;
Bucură-te, că de păcat cu totul te-ai lepădat;
Bucură-te, că, uscându-ți trupul cu foamea și cu setea, de urâtele patimi ai scăpat;
Bucură-te, că Sfintei Fecioare te-ai rugat;
Bucură-te, că al ei grabnic ajutor ai căpătat;
Bucură-te, că prin viața ta curată pustia s-a sfințit;
Bucură-te, că mult ostenindu-te, cununa slavei ai primit;
Bucură-te, povățuitoare preaînțeleaptă;
Bucură-te, locuitoarea pustiei cea minunată;
Bucură-te, de lacrimi duhovnicești izvorâtoare;
Bucură-te, a duhurilor rele înfricoșătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 4:
Prin viață pustnicească ți-ai luminat cugetul, și
firea de relele pornirii ți-ai curățat. Ajută-ne, Preacuvioasă Maică, să ne
ridicăm și noi din păcat, prin post și prin rugăciuni, să ne sfințim firea, ca
împreună cu tine, să-i cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !
Icos 4:
Tu ești nădejdea și întărirea celor deznădăjduiți,
Preacuvioasă Maică Maria, că văzând noi alegerea ta, de la păcătoasă viețuire
la înaltă trăire duhovnicească, nădăjduim în a sufletului mântuire și cântăm
lăudându-te așa:
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, duhovnicească alinare;
Bucură-te, că ai biruit pe omul cel vechi cu înfrânarea;
Bucură-te, cetate neînvinsă;
Bucură-te, ușa către Rai deschisă;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, casă sufletească pe stâncă ridicată;
Bucură-te, că ai birui puterea vrășmașului;
Bucură-te, bună mireasmă a pustiului;
Bucură-te, că ai răbdat frigul nopții și arșița soarelui;
Bucură-te, a noastră povățuitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ție, de patimi izbăvitoare;

Condac 5:
Cuviosul Zosima, pustia Iordanului străbătând, în
aspră postire și neîncetate rugăciuni petrecând, aflându-te pe tine,
Preacuvioasă Maică Maria, înger în trup, îmbrăcată cu dumnezeiască lumină,
s-a sârguit a striga cu lacrimi către Dumnezeu: Aliluia !
Icos 5:
Când te-ai rugat Preacuvioasă Maică, erai înălțată
de la pământ și cu fața prealuminată, iar Cuviosul Zosima, căzând la pământ, a
cerut ca de tine să fie binecuvântat și cu frică ți-a strigat:
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, mireasma raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, minune preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, a mea umilință;
Bucură-te, strig către tine cu credință;
Bucură-te, de cuviosul Zosima mult cinstită;
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, că pe toți îi înveți să se mântuiască;
Bucură-te, a vrăjmașilor îngrozire;
Bucură-te, stea luminoasă între popoare;

Condac 6:
Ispitele sufletului și patimile trupului le-ai tăiat
cu sabia postului, păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-ai înecat și cu
curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia și ne-ai odrăslit nouă
roadele pocăinței. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta și Îi cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia !
Icos 6:
Minunată cu adevărat a fost viața ta, Preacuvioasă
Maică, iar noi, știind a ta sfântă viețuire, ne întărim și te lăudăm, zicând:
Bucură-te, pildă aleasă de viețuire duhovnicească;
Bucură-te, a noastră învățătură pentru trăire creștinească;
Bucură-te, a Egiptului floare aleasă;
Bucură-te, că din pustie roditoare ai fost culeasă;
Bucură-te, a sihaștrilor lumină;
Bucură-te, a celor nevoitori odihnă;
Bucură-te, nădejdea creștinilor;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, mângâierea sufletului meu;
Bucură-te, a mea mijlocitoare către Dumnezeu;
Bucură-te, a călugărilor îmbărbătare;
Bucură-te, a păcătoșilor pildă de urmare;

Condac 7:
Chip al pocăinței te-ai arătat, Preacuvioasă
Maică Maria, că din roabă a diavolilor prin păcat, înger al Luminii te-ai
arătat și pe cei mai nevoitori pustnici i-ai întrecut, iar acum cu cetele
cuvioșilor îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !
Icos 7:
Din lume nemaiștiind nimic de patruzeci și șapte de
ani, Preacuvioasă Maică și nici chip omenesc sau fiare sălbatice în acest timp
nemaivăzând, pe Cuviosul Zosima l-ai întrebat: Cum viețuiesc creștinii astăzi
? Cum este păzită Biserica ? Și te-ai bucurat cu duhul auzind că sunt în pace,
cu rugăciunile sfinților pustnici și cu ale celor ce prin mănăstiri se
nevoiesc. De a ta trăire numai în Dumnezeu, deși pe pământ erai și în trup
omenesc viețuiai, bucurându-ne, noi, nevrednicii, cu umilință te lăudăm:
Bucură-te, de Duhul Sfânt purtătoare;
Bucură-te, smirnă bine mirositoare;
Bucură-te, că de lume cu totul te-ai despărțit;
Bucură-te, că liniștea pustiei mult ai iubit;
Bucură-te, că patruzeci și șapte de ani te-ai nevoit în pustie;
Bucură-te, a Duhului Sfânt odraslă vie;
Bucură-te, că la ocrotirea Maicii Domnului ai alergat;
Bucură-te, că în relele ispite, ea te-a ajutat;
Bucură-te, că în seara Cinei Domnului, de Sfânta Împărtășanie te-ai învrednicit;
Bucură-te, că locul de îngropare leul ți l-a pregătit;
Bucură-te, a Bisericii ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine mângâietoare;

Condac 8:
Neputincios este cuvântul, iar mintea nu poate să
priceapă dumnezeiasca lucrare ce s-a făcut cu tine, Preacuvioasă Maică Maria,
că din prăpastia păcatelor ai ieșit îndată și din izvorul vieții ai fost
adăpată, cântând cu bucurie în Duhul Sfânt: Aliluia !
Icos 8:
Minunată cu adevărat este taina întoarcerii tale
din căile pierzării la viață sfântă și curată, prin nevoințe mai presus de
fire. Dumnezeu, cu marea Sa milostivire, în cerească Lumină te-a îmbrăcat,
pentru care noi, cu lacrimi, întru smerenia inimii, te lăudăm zicând:
Bucură-te, nădejdea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, nesfârșită bucurie a creștinilor;
Bucură-te, a fecioarelor trezire;
Bucură-te, a noastră către Dumnezeu fierbinte rugătoare;
Bucură-te, a părinților cucernici bucurie;
Bucură-te, a tinerilor înțelepciune;
Bucură-te, a văduvelor cinstire;
Bucură-te, a celor primejduiți izbăvire;
Bucură-te, ocrotitoarea celor ce trăiesc în feciorie;
Bucură-te, cerească nepătimire;
Bucură-te, a celor ispitiți răbdare;
Bucură-te, a noastră, către Domnul, fierbinte rugătoare;

Condac 9:
Tu îmi dai dar luminător de sus, Preacuvioasă
Maică, din osârdia ta cea dumnezeiască, ca să scap de întunericul patimilor și
să laud din inimă faptele tale cele preafrumoase, cântând Domnului întru
bucurie: Aliluia !
Icos 9:
Cu osârdie și cu dragoste ai alergat către Hristos,
urmând calea de întoarcere a păcătosului, în pustiile cele neumblate mult nevoindu-te
și poruncile dumnezeiești împlinindu-le, pentru care noi cu smerenie și cu
lacrimi te lăudăm:
Bucură-te, a nevoitorilor preaminunată cunună;
Bucură-te, ceea ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, odraslă duhovnicească a pustiei;
Bucură-te, focul dumnezeiesc al râvnei;
Bucură-te, tainică lucrare a mântuirii;
Bucură-te, că îndemni la pocăință;
Bucură-te, alungarea deșertăciunii lumești;
Bucură-te, făclie nestinsă a pustiei;
Bucură-te, izgonitoarea patimilor omenești;
Bucură-te, a sufletelor creștine luminare;
Bucură-te, fulgerul care arzi duhurile satanei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinței;

Condac 10:
Cine va putea tâlcui bucuria îngerilor pentru
întoarcerea ta, că ai avut trupul scufundat în desfrânare și cugetul robit de
înșelare, dar mai pe urmă, prin pocăință și lacrimi arzătoare, te-ai făcut a
lui Hristos mireasă și a Duhului Sfânt sălășluire preaaleasă, iar noi,
avându-te pe tine mijlocitoare, slăvim pe Dumnezeu și cu umilință îi cântăm:
Aliluia !
Icos 10:
Fiică a Luminii celei neapropiate, pe tine Lumina
lumii luminându-te, la Sine te-a chemat și darul Duhului Sfânt ai aflat, Maică
Preacuvioasă, pentru care noi, fericindu-te, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că Sfintele Scripturi de îngeri ai fost învățată;
Bucură-te, că de Cuviosul Zosima ai fost laudată;
Bucură-te, că de îngeri ai fost întâmpinată;
Bucură-te, înțelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, a noastră lumină sufletească;
Bucură-te, al rugăciunii izvor;
Bucură-te, al duhovniceștii nevoințe spor;
Bucură-te, a pustiei lumină;
Bucură-te, a virtuților monahicești grădină;
Bucură-te, minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că la rugăciune te-ai înălțat de pe pământ;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare;

Condac 11:
Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai
bucurat cu viața ta cea luminată, că tu firea covârșind și ca cei fără de trup
viețuind, înger al pustiei și lumină omenirii te-ai arătat, cântând lui
Dumnezeu neîncetat: Aliluia !
Icos 11:
Preacuvioasă Maică, ceea ce împreună cu îngerii și
cu sfinții în ceruri petreci, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să ne izbăvească
de necazurile ce ne înconjoară, ca plini de recunoștință să-ți cântăm:
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, a celor ce sufletește pătimesc, dulce alinare;
Bucură-te, că viețuiești cu puterile îngerești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Femei te veselești;
Bucură-te, a Cuvioșilor cunună preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, lauda Egiptului;
Bucură-te, că, făcându-ți semnul Sfintei Cruci, ai pășit peste apele Iordanului;
Bucură-te, viață tăinuită în pustie;
Bucură-te, că prin aceasta, ai dobândit Cereasca împărăție;
Bucură-te, că pentru noi te rogi cu multă ardoare;
Bucură-te, a păcătoșilor ridicare;
Bucură-te, a demonilor izgonitoare;

Condac 12:
Rugăciune cu osârdie aducând și acum, Preacuvioasă
Maică Maria, către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, deschide și nouă
dumnezeieștile îndurări, pentru a cânta, întru bucuria inimii,
Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia !
Icos 12:
Lăudând nevoințele tale, îl slăvim pe Dumnezeu, Cel
ce te-a învrednicit să fii mijlocitoare pentru noi, care-ți cântăm:
Bucură-te, înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, ambrozie dumnezeiască;
Bucură-te, flacără serafimică;
Bucură-te, rugăciune înnaripată;
Bucură-te, smerenie adâncă;
Bucură-te, înger cu fire omenească;
Bucură-te, al nostru dar ceresc;
Bucură-te, credință desăvârșită prin faptă;
Bucură-te, maică de Dumnezeu fericită;
Bucură-te, Cuvioasă Maria, de Maica Domnului mult iubită;
Bucură-te, a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, a inimilor mângâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maica Maria, mult folositoare !

Condac 13:
O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, ceea ce în
Lumina Dumnezeirii strălucești, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dea
iertare de păcate, ca în Cereasca împărăție, împreună cu sfinții și îngerii
de-a pururi să-I cântăm: Aliluia ! (de trei ori)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu