Rolul Sfintei Fecioare în actul Întrupării Logosului

 Întruparea Logosului în viziunea Părintelui Stăniloae

Părintele Stăniloae arată căci  Cuvântul lui Dumnezeu a fost în lume de la început prin raţiunile lucrurilor, prin chipurile susţinute de raţiunile veşnice ale Sale, prin persoanele umane care prin raţionalitatea lor vie sunt chipuri ale ipostasului Însuşi, create cu scopul ca să gândească raţiunile lucrurilor împreună cu raţiunea divină personală într-un dialog cu ea.
 Logosul trebuia să se facă persoană vizibilă, palpabilă ca să poată fi înţeles şi văzut, El care era nevăzut necesita să se facă cunoscut prin orice gândire, sau prin orice cuvânt al Său. Actul întrupării a avut loc prin surprindere şi prin uimire: că Dumnezeu  devenea  trup; că Dumnezeu venea  în această viaţă pe care noi oamenii o trăim limitându-se în timp şi spaţiu pentru ca ochii oamenilor să-L poată vedea şi să nu moară . Cel ce a creat lumea a venit în centrul creaţiei Sale în aşa fel în cât aceasta să-L poată vedea şi cunoaşte. Iisus se naşte din iniţiativa Sa ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, ca Cel ce se naşte ca om din Fecioara Maria prin faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu, iar aceasta înseamnă că El se naşte pe cale supranaturală, din aceasta rezultă că El a fost Dumnezeu întrupat căci este fără de păcat şi că nici nu poate să păcătuiască.
Părintele Stăniloae spunea că Fiul lui Dumnezeu trebuia să se întrupeze, pentru ca şi trupul Lui să se împărtăşească de lipsa Lui de păcat. Leonţiu de Bizanţ afirmă faţă de concepţia nestoriană că toţi cei ce se află sub stăpânirea lui Dumnezeu se pot elibera de păcat prin simpla împlinire a legii. El vede în  cazul acesta ,,toţi am fi nepăcătoşi şi diavolul însuşi şi toţi am păzi legea, pentru că toţi ne aflăm sub stăpânirea lui Dumnezeu”.În realitate ,,trupul aparţinând păcatului, neputându-se prin fire îndreptăţi şi supune legii lui Dumnezeu, nu putea să se îndreptăţească şi să împlinească legea lui Dumnezeu decât prin împărtăşirea de firea nepăcătoasă, care este cea dumnezeiască”.
Despre lucrarea şi prezenţa Cuvântului lui Dumnezeu în Vechiul Testament ca pregătire a venirii Sale în trup, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că ,,înainte de venirea văzută şi în trup, Cuvântul lui Dumnezeu venea în mod spiritual la patriarhi şi prooroci, preînchipuind tainele venirii Lui; sau ”Cuvintele legii şi ale proorocilor, fiind înainte-mergătoarele venirii Lui în trup, călăuzeau sufletele la Hristos”. În Vechiul Testament Cuvântul lui Dumnezeu se făcea prezent atât prin cuvinte cât şi prin fapte .
Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat, înălţat întru slavă, S-a făcut de mai  înainte – mergătorul venirii Sale duhovniceşti, îndrumând sufletele prin propriile Sale cuvinte spre primirea luminoasei Sale veniri duhovniceşti.   
Orice persoană care doreşte să se dăruiască integral  lui Dumnezeu, trebuie să se elibereze de orice fel de pasiuni, de egoism şi de propriul său eu pentru a putea primi pe Dumnezeu integral ca persoană pentru a se regăsi în El deplin .
Se poate sesiza aici că Însuşi coborârea Lui Hristos ca Ipostas în Fecioara Maria şi începând să-Şi formeze trup din ea, cu împreună lucrarea Duhului Sfânt întreg ca persoană, trupul ei, ţinut de ea în puritatea fecioriei până atunci, în puritatea totalei disponibilităţi pentru Dumnezeu, e curăţit şi de păcatul strămoşesc, pentru ca Ipostasul dumnezeiesc să nu ia trupul Său dintr-un trup care se afla încă sub acest păcat şi sub legea naturală a naşterii în voluptate.
Părintele Stăniloae afirmă că dacă Fecioara Maria a putut aduce prin puritatea ei o contribuţie la întruparea Fiului lui Dumnezeu ca om, la asumarea firii umane, în El ca Ipostas al ei aceasta se datorează faptului că ea singură a adus la împlinire o putere pe care Dumnezeu de la început „a sădit-o în om împotriva păcatului”.Prin aceasta „ea a acoperit toată răutatea oamenilor şi i-a arătat pe oameni vrednici de unirea cu Dumnezeu şi pământul vrednic de petrecerea lui Dumnezeu pe el”. ,,Păcatul strămoşesc îl avea şi ea, dar în ea şi prin ea ,,omul... cu multă vigoare a arătat puterea sădită în el împotriva păcatului, ocolind prin cuget treaz şi prin hotărâre dreaptă şi prin mărimea înţelepciunii, tot păcatul de la început până la sfârşit. ”Prin frumuseţea ei a arătat lui Dumnezeu frumuseţea comună firii şi L-a mişcat spre iubirea oamenilor.  
Părintele Stăniloae precizează că în acest fel între chenoza Fiului lui Dumnezeu şi Întruparea Lui sau calitatea Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu e o  legătură internă, ca de altfel între toate implicaţiile Întrupării sau ale uniunii celor două firi într-un ipostas.Leonţiu de Bizanţ  leagă strâns de naşterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, sau de calitatea ei de Născătoare de Dumnezeu, chenoza Lui şi îndumnezeirea firii Sale omeneşti. Numai pentru că Cel ce S-a Născut din Fecioara a fost Dumnezeu, a primit El însuşi pătimirile omeneşti, biruindu-le, şi a putut învia.
Fecioara Maria era dedicată în totalitate lui Dumnezeu, ea fiind  unită cu El, încă înainte ca El să desăvârşească unirea Lui cu ea, prin formarea firii Sale din firea ei. Pe Acela , pe care mai târziu avea să-i ofere trup din trupul ei şi astfel să-L arate ochilor tuturor, L-a desemnat în ea prin faptele ei. La „plinirea vremii”de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, contibuind şi umanitatea prin ea, făcându-se aptă lui Dumnezeu, prin asumarea firii noastre în Ipostasul Său, în vederea îndumnezeirii ei. 
Naşterea Lui Hristos din femeie la ,,plinirea vremii”s-a făcut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea (cf Gal .4,5-6). Putem observa căci Fiul lui  Dumnezeu S-a făcut om nu numai prin creaţie, ci şi prin naştere, luând prin aceasta din firea noastră afectele şi coruptibilitatea de pe urma păcatelor, dar fără de păcat. Înţelegem prin acesta că  L-a pus sub legea acestor urmări, ca să le biruiască şi să scape pe toţi fraţii Săi de sub lege, ca din robii legii, să-i facă fiii liberi ai lui Dumnezeu. Astfel a făcut din chenoza acceptării pătimirilor mijloc de eliberare a păcatelor , de îndumnezeire şi de înfiere a noastră.
Părintele  Stăniloae  respinge cu tărie afirmaţia nestorienilor căci Hristos ar fi fost dus la templu pentru curăţirea Lui după lege, întrucât era om simplu, Leonţiu de Bizanţ declară că nu El avea trebuinţă de împlinirea acestei legi, ci fraţii Săi, pe care îi reprezenta.Căci El însuşi era adevărata curăţire a păcatului şi El a luat puterea legii.Căci pentru neputinţa legii, care era slabă prin trup, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în asemănarea trupului păcatului; a desfiinţat şi a osândit păcatul în trupul Său împletit cu Dumnezeu, Hristos împlineşte toate dreptăţile trupeşte, ca să elibereze firea trupului de osânda legii şi de blestem şi să-l arate vrednic de vieţuire duhovnicească pe care i-a dăruit-o. Astfel Hristos împlineşte legea şi scapă de ea, ca urmare dureroasă supunându-se ei prin chenoză, deci şi prin naştere într-un trup supus afectelor şi a coruptibilităţii.
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Fecioara Maria, din care a luat trup omenesc ca să-l elibereze pe om din robia păcatului şi să-l ridice din nou la Dumnezeu. Zorii de realizare a mântuirii prin Iisus Hristos încep să se arate odată cu zămislirea şi naşterea suprafirească după trup a Mântuitorului din Sfânta Fecioara Maria.Prea Curata Fecioară devine acum Maica,după trup, a Domnului Iisus Hristos, Fiul rămânând unit cu Maica şi după naştere, cum rămâne veşnic unit şi cu Tatăl , cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi în acelaşi timp, solidară cu întreg neamul omenesc şi Maică a tuturor creştinilor căci prin naşterea din ea după trup a Mântuitorului, omenirea renaşte la o nouă viaţă, viaţa care deschide porţile spre mântuire şi fericirea veşnică; tuturor creştinilor li se oferă acum posibilitatea de îndumnezeire, după cum şi Sfânta Fecioară prin întruparea Fiului a fost ridicată mai presus de orice creatură şi îndumnezeită din clipa zămislirii.
,,Din Fecioara Maria Se naşte Fiul lui Dumnezeu însuşi, ca persoană a firii omeneşti. A respinge calitatea aceasta a Fecioarei Maria înseamnă a respinge întruparea Fiului lui Dumnezeu, a contesta că Fiul lui Dumnezeu însuşi S-a făcut om, a nega că Iisus Hristos este Însuşi Fiul lui Dumnezeu cel întrupat pentru un dialog etern cu noi, făcându-Se în acest scop şi persoană omenească. A nega că Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu înseamnă a nega că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul ei, deci  Fiul omului.De ce a pus Iisus Hristos atâta accent pe numirea Sa de Fiul omului? Dacă era numai om, aceasta era de la sine înţeles. El a insistat să se numească Fiul omului, pentru a arăta că, deşi e Dumnezeu, S-a făcut cu adevărat Fiul omului El Însuşi. Numai întrucât Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei, El s-a făcut Fiul omului şi Fratele oamenilor şi prin aceasta i-a făcut pe oameni fii ai lui Dumnezeu, prin har.Numai aşa Însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a împărtăşit de pătimirile noastre şi de moartea noastră şi prin aceasta le-a biruit. Numai aşa a îndumnezeit firea omenească”.   
Părintele Stăniloae precizează că Dumnezeu nu a lăsat moartea doar numai ca  pedeapsă pentru păcat, ci şi ca mijloc de a se aduce lui Dumnezeu ca jertfă viaţa, pentru scăparea de moarte. Numai Hristos a învins prin puterea Sa moartea, jerfindu-se El, Cel fără păcat, pentru păcatul lumii întregi.
Există o strânsă legătură între naşterea din Fecioară şi între jertfa eficientă a lui Hristos, ca dovadă a iubirii lui Dumnezeu, deci a descoperirii luminii lui către oameni. 
Părintele Stăniloae menţionează că naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om din fecioară a ridicat umanitatea la unirea maximă cu Dumnezeu şi a dat morţii, primită de El, caracter mântuitor, întrucât nu a suportat-o pentru păcatul Lui, deci din necesitate şi, deci, a putut-o învinge. Prin naşterea din Fecioară, Hristos s-a arătat că e Persoană dumnezeiască ce-şi asumă firea omenească şi prin această calitate se ridică deasupra legii generale  a naşterii oamenilor din unirea între bărbat şi femeie şi poate învinge legea morţii definitive.
  Spicuiri din lucrarea de licenţă 2012.