Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului

 Clasificarea icoanelor făcătoare de minuni ale Maicii Domnului

 Tipuri de icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului

Maica Domnului ocupă un loc de cinste în Biserică, în viaţa liturgică, în dogmă, în pietatea credincioşilor, cât şi prin marea varietate a icoanelor ei. Cea mai venerată icoană este Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe după Icoana Mântuitorului Iisus Hristos.

Multe icoane făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu se află pe teritoriul ţării ca o garanţie a Maicii Domnului, pentru acei care prin credinţă îi vor cere ajutorul, cea ce pe bună dreptate se spune despre ţara noastră că este ,,Grădina Maicii Domnului”.

,,Zălog din darurile tale voind să dai neamului creştinesc icoana ta cea făcătoare de minuni, ai dăruit-o nouă, Maica lui Dumnezeu, de la care celor ce vin cu credinţă, izvoare de minuni se revarsă; neputinţele se vindecă şi necazurile se potolesc. Pentru aceasta cu bucurie strigăm pentru tine lui Dumnezeu: Aliluia!”(Condacul 12 din Acatistul Maicii Domnului bucuria tuturor celor necăjiţi).

Iconografii tuturor timpurilor au încercat să o reprezinte pe Maica Domnului cât mai frumoasă, plină de tandreţe, blândeţe, demnitate şi slavă atât cât au fost ei înzestraţi cu calităţi deosebite. Alteori au pictat-o mâhnită, îndurerată, tristă, dar întotdeauna plină de iubire, înţelepciune şi tărie sufletească. Preacurata Fecioara Maria este prezentată în iconografie întotdeauna cu o năframă care-i acoperă umerii, aşa cum era tradiţia în acele vremuri a femeilor iudaice. Năframa Maicii Domnului era de obicei de culoare roşie pentru a simboliza suferinţa şi sfinţenia, iar hainele erau de culoare albastră simbolizând umanitatea ei.

În unele icoane sunt pictate trei stele, una pe frunte şi câte una pe fiecare umăr al Maicii Domnului, ele simbolizând fecioria, atât înainte de naştere, cât şi în timpul naşterii, cât şi după naştere, dar mai are şi simbolismul Sfintei Treimi.

Iată cum priveşte icoana Maicii Domnului şi îşi spune în sinea sa marele teolog şi gânditor rus părintele Pavel Florenski: ,,Este Ea însăşi, nu o reprezentare a Ei, Ea însăşi contemplată indirect, prin mijlocirea artei iconice. O văd pe Maica Domnului, pe însăşi Maica Domnului, şi mă rog chiar Ei, faţă către faţă, şi câtuşi de puţin reprezentării. Pentru că în conştiinţa mea nu apare doar o reprezentare, care n-ar fi decât scândura vopsită, ci apare însăşi Maica Domnului. O fereastră nu-i decât o fereastră, iar planşeta unei icoane o simplă planşetă, cu culori, cu lacuri. Dar prin fereastră se vede însuşi Maica Domnului; prin fereastră îmi apare Maica Prea Curată, ca o vedenie, pictorul doar mi-a arătat-o; n-a creat nimic, a ridicat o perdea, iar cea care stă după perdea este o realitate obiectivă, care ni se arată ca atare, şi mie şi pictorului, iar el n-o creează, chiar dacă s-ar afla într-o clipă de maxim avânt al inspiraţiei, ci o descoperă”.[1]

Primul iconograf al Maicii Domnului a fost Sfântului Apostol Luca care a pictat la puţin timp după Cincizecime, primele trei icoane ale Fecioarei Maria. Sfânta Tradiţie îi conferă trei tipuri de icoane pictate de el: „Milostiva” (Doamna noastră a Afecţiunii), ,,Hodighitria” ( Călăuzitoarea, adică cea care ne arată calea) şi al treilea tip de icoană, Oranta ,,fără prunc”sau rugându-L pe Pruncul Iisus, dar aceste informaţii privind ultima icoană sunt confuze.

Există o legendă unde se spune că Maica Domnului, văzându-şi imaginea, a zis: „Harul Fiului Meu va fi cu această icoană”. Chipul Maicii Domnului pictat de Sfântul Evangelist Luca  a rămas peste veacuri prototip  pentru iconografia bizantină.

Cea mai veche mărturie pe care o avem cu privire la icoanele pictate de Sfântul Luca datează din secolul VI. Ea este atribuită lui Teodor, numit ,,anagnostul”, un istoric bizantin din prima jumătate a secolului VI (530) – lector la Catedrala din Sfânta Sofia din Constantinopol. Teodor ne spune că pe la 450 a fost adusă la Constantinopol o icoană a Fecioarei Călăuzitoare care este atribuită Sfântului Luca. Împărăteasa Eudoxia, soţia împăratului Teodosie al II lea, ar fi trimis-o din Ierusalim sorei sale Pulcheria.[2]  

Icoana Maicii Domnului ,, Megalospiliotissa”

Mănăstirea Peştera Mare, este una din cele mai vechi nu numai din Grecia, ci şi din toată Ortodoxia, se află în Peloponez, ,,la hotarul dintre Arcadia şi îndepărtata Ahee...” . Peştera Mare se află, la rândul ei, în Muntele Helmos, într-o stâncă ,,uriaşă şi înaltă până la cer”. Acolo a găsit adăpost preacinstita icoană a Maicii Domnului lucrată de însuşi Apostolul Luca.[3]

Icoana pictată de Apostolul Luca se află în Biserica Mare, pe iconostas, în dreapta. Înaintea ei este o altă icoană a Fecioarei . Ca să poţi privi icoana făcută de mâna Apostolului Luca, trebuie mai întâi să te înclini puţin. Lucrată cu multă măiestrie din ceară şi alte substanţe necesare execuţiei, chipul Fecioarei din icoană s-a înnegrit cu trecerea timpului, şi Preacurata poartă pe umeri ,, sfântul veşmânt colorat de mătase cu aur”, de aceea mai este denumită şi Maica Domnului Aurită din Peşteră. Chipul Fecioarei înnegrit de veacuri, dar blând ca o primăvară şi puternic ca veşnicia, abia se mai zăreşte printre darurile de aur care acoperă icoana. Intrând în Biserică, lumina puţină, creştinismul, Bizanţul, taina şi cucernicia îţi pun stăpânire pe suflet. Ce armonie câtă înţelepciune există în această construcţie care, slavă Domnului, a rămas neatinsă din atâtea distrugeri ![4]

Icoana a fost făcută în anul 50 după Hristos şi a rămas înnegrită de fum de la incendiul din 1640 din care a scăpat prin harul Preasfintei Fecioare. Dar chiar şi aşa înnegrită de fum, parcă spune ,,sunt neagră, dar frumoasă”. (Cântarea Cântărilor 1,5). De remarcat că Maica Domnului Îl ţine pe pruncul Iisus pe braţul drept.[5]

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Sfânta icoană a Maicii Domnului de la Nicula a fost pictată în anul 1681de către preotul ortodox Luca din comuna Iclod, judeţul Cluj. Ion Cupcea un nobil din satul Nicula a comandat să se facă această icoană ca să fie donată Bisericii din sat. Preotul Luca a pictat numeroase icoane dar trei au fost făcătoare de minuni. Un document de la anul 1736, primul cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană: ,,Chipul Maicii Fecioare şi al Fiului pe care-L ţine în braţul stâng, cuprinde întreaga icoană într-o proporţie potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă, de culoarea spicului de grâu, mai roşie în ambele obrazuri, cu ochii negri, iar corpul înclinat puţin cu o privire plină de graţie. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare, cu capul descoperit.[6]Prima minune făcută de icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost la 15 februarie 1699. Din ochii Sfintei Fecioare a curs lacrimi, mai mult din ochiul drept decât din cel stâng.[7]

 

Icoana Maicii Domnului ,,Prodromiţa”

Icoana Maicii Domnului ,,Prodromiţa”a fost pictată de Iordache Nicolau un bătrân pictor de icoane după modelul primit în anul 1863 de la cei doi Părinţi Nichifor şi Nectarie întemeietorii Schitului românesc Podromul din Sfântul Munte Athos. Bătrânul a început să picteze după rânduiala Sfinţilor Părinţi, cu rugăciune şi cu post. A lucrat bine veşmintele, iar feţele le-a lăsat la urmă după obiceiul zugrăvirii de icoane. Iar când a dorit să execute şi feţele mult s-a ostenit ne reuşind să le facă, atunci mâhnindu-se a acoperit Icoana cu o pânză curată până a doua zi. În dimineaţa următoare înainte să se apuce de lucru s-a rugat cu metanii Maicii Domnului, ca să-i lumineze mintea să-i ajute. Mergând la Icoană ridicând pânza o, minune a Maicii lui Dumnezeu! A văzut cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeiască minune îndreptate şi pline de dumnezeiesc har. Această mărturie se păstrează în arhiva Schitului.[8] Cinstirea Sfintei Icoane se săvârşeşte la 12 iulie, dar minunea a fost făcută în noaptea de 28 iunie.

Icoana Maicii Domnului ,,Portaitissa”

Icoana Maicii Domnului ,,Portaitissa”, (Portăriţa), făcătoare de minuni se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron. Potrivit tradiţiei athonite, această icoană a venit pe mare din Bizanţ. În perioada crizei iconoclaste trăia în Niceea o văduvă credincioasă ce avea un fiu. Ea păstra această Icoană a Maicii Domnului cu mare evlavie în casa sa. Controlul făcut de către trimişii împăratului iconoclast la casa văduvei unde au găsit Icoana. Şi prin ameninţare că-i vor lua Icoana şi o vor pedepsi, i-au cerut bani. Atunci femeia le-a dat mulţi bani pentru un răgaz de o zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei şi Icoana şi au mers pe ţărmul mării. Femeia a scos Icoana şi-a spus: ,,Maica Domnului, eu nu mai pot să te apăr. Stăpâna lumii, tu, ca Maică a lui Dumnezeu, ai stăpânire peste toată zidirea. Tu poţi să ne izbăveşti şi pe noi de mânia stăpânitorilor şi Icoana ta de scufundarea în mare”şi a pus-o pe apă. Icoana a venit în chip minunat până în Muntele Sfânt Athos. Iar fiului ei i-a spus: ,,Copilul meu dorinţa noastră către Maica Domnului este deja îndeplinită. Eu sunt gata să mor pentru credinţa mea, dar nu doresc şi moartea ta.Te rog să pleci în părţile Greciei.[9] A doua zi venind ostaşii şi văzând că icoana nu mai este iar bătrâna nu are de unde să le dea bani, au ucis-o fără milă. Iar fiul a ascultat-o şi a plecat la Tesalonic, apoi în Muntele Athos, unde a povestit istoria acestei Icoane călugărilor de acolo. După ani de nevoinţă şi-a dat sufletul în mâinile Maicii Domnului. Într-una din zile, părinţii mănăstirii au văzut un stâlp de lumină care se înălţa din mare până la cer. Adunându-se cu toţii, s-au dus la malul mării să vadă această preslăvită minune. Atunci au cunoscut că era o icoană care stătea în picioare pe mare. Urcându-se într-o barcă au încercat să se apropie de ea, dar icoana se depărta, nevoind să fie luată de ei. Încercând de mai multe ori şi neputând reuşi nimic, s-au întors în mănăstire şi au început să se roage Maicii Domnului, ca să le dea în mâinile lor preasfânta ei icoană. După multe rugăciuni, Maica Domnului s-a arătat unui pusnic care locuia mai sus de mănăstire, cu numele Gavriil şi i-a zis: ,,Să cobori la malul mării şi să iei icoana mea, că vreau să mă dăruiesc vouă”. Ascultând de porunca Maicii Domnului, pustnicul a coborât la malul mării. Însemnându-se cu semnul crucii, a păşit pe mare ca pe uscat, iar icoana a venit pe apă în întâmpinarea lui. Luând-o în braţe şi sărutând-o cu mare evlavie, a adus-o pe uscat. Când a pus piciorul pe pământ, în locul acela a izvorât un izvor, care curge şi astăzi şi este numit «Aghiasma Maicii Domnului». Izvorul este la nivelul mării, dar are apă dulce, iar celor care o iau cu credinţă, le este vindecătoare de boli.

 Ieşindu-i înainte toţi preoţii îmbrăcaţi în veşminte, au dus-o cu mare cinste în biserică, unde au făcut Priveghere în cinstea Maicii Domnului. După terminarea slujbei, au încuiat biserica, apoi toţi s-au retras la chilii, preaslăvind pe Preacurata Stăpână.

A doua zi, paraclisierul a văzut că icoana Maicii Domnului dispăruse, a alergat la stareţul mănăstirii şi i-a spus despre acest lucru. Toţi au căutat-o şi au  aflat-o că stătea în aer deasupra porţilor mănăstirii. Au luat-o şi au dus-o din nou în biserică, dar icoana nu dorea să rămână acolo şi iar se afla deasupra porţilor. Părinţii s-au rugat Maicii Domnului să le arate ce trebuie să facă. Atunci, Maica Domnului s-a arătat din nou pustnicului Gavriil şi i-a zis: ,,Spune părinţilor că am venit aici să-i păzesc eu pe ei, nu ei să mă păzească pe mine; de aceea, să nu mă mai supere ducând icoana mea în biserică”.

Stareţul aflând acestea, a poruncit să se facă un paraclis la poarta mănăstirii, unde au aşezat icoana, şi unde se află până în ziua de astăzi.

Acestă icoană a făcut nenumărate minuni, amintim aici doar câteva dintre ele.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, fiica ţarului Rusiei, Alexei, s-a îmbolnăvit foarte grav. După multe încercări pe la mulţi doctori din acea vreme şi-a întors nădejdea către Maica Domnului, rugând-o cu credinţă. Atunci, Maica Domnului i-a descoperit că, dacă se va aduce din Sfântul Munte o copie a icoanei ei de la mănăstirea Iviru se va vindeca. La rugămintea ţarului, au venit doi monahi de la mănăstire aducând o copie a icoanei Maicii Domnului.

Când au ajuns cu icoana la curtea împărătească şi s-au închinat cu toţii, fiica ţarului s-a făcut imediat sănătoasă. Drept mulţumire, ţarul a dăruit Mănăstirii Iviru o mănăstire din Moscova, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, care a devenit metocul Ivirului.

   O altă minune la icoana Maicii Domnului este făcută la rugăciunea unui orb venit la mănăstirea Iviru, care făgăduise Maicii Domnului că dacă îl va vindeca, primul lucru pe care-l va vedea când va deschide ochii, îl va face din argint şi-l va dărui mănăstirii. Primul lucru pe care l-a văzut, a fost un lămâi. Cu lacrimi a mulţumit Maicii Domnului, şi-a împlinit făgăduinţa, aducând un lămâi, din argint şi l-a pus în faţa icoanei.

La Praznicul Adormirii Maicii Domnului, se scoate acest lămâi şi se pune în faţa icoanei, pentru amintirea minunii şi spre slava Preasfintei Fecioare.

Un sărac trecuse într-o zi pe la mănăstire, şi l-a rugat pe  portar să-i dea o bucată de pâine, că era foarte flămând. Portarul l-a alungat zicându-i: ,,Dacă vrei pâine, să aduci bani şi îţi voi da”. Neîndrăznind să mai zică vreun cuvânt, săracul a plecat pe calea ce ducea spre Kareia. Mergând mai sus de mănăstire, fiind flămând şi obosit, s-a aşezat pe o piatră la umbra unui copac.

 Izbucnind în lacrimi, a zis:

- Maica Domnului tu vezi că îmi este foame şi nu mai pot. Dă-mi te rog o bucată de

pâine!

Stând el aşa şi plângând, vede o femeie apropiindu-se de el şi zicându-i:

-    De ce plângi, omule?

Nu mai pot de foame şi am fost la portarul mănăstirii să-i cer pâine, dar el m-a alungat, spunând să-i aduc bani, a zis săracul continuând să plângă.

Atunci femeia, dându-i un ban de aur, i-a zis:

-    Nu mai fi necăjit omule! Ţine banul acesta şi-l dă portarului, ca să-ţi dea pâine. Şi să-i mai spui că, dacă vor mai continua aşa le voi lua belşugul din mănăstire.

Săracul a mulţumit femeii şi, plin de bucurie s-a dus la portar, zicându-i:

- Dă-mi o bucată de pâine şi îţi voi da banul acesta.

Luând portarul banul, a văzut că este din aur şi l-a întrebat mirându-se, unde l-a găsit, atunci săracul a povestit că i l-a dat o femeie. Portarul auzind cele spuse de sărac şi-a dat seama că s-a întâmplat o minune, deoarece în Sfântul Munte nu intră femei. Au mers împreună la stareţ şi spunându-i cele întâmplate au înţeles că a fost Maica Domnului.

 Privind la icoana Maicii Domnului, au văzut că lipsea un galben din salba ei, era galbenul ce l-a adus săracul. Închinându-se cu evlavie înaintea icoanei săracul a recunoscut în icoană pe femeia care i s-a arătat. Stareţul l-a mustrat pe portar pentru nemilostivirea lui, iar la poarta mănăstirii a pus un cufăr cu pâine pentru săraci. Acest obicei se păstrează până în ziua de astăzi.[10]

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Neamţ     

  Icoana Maicii Domnului de tip Hodighitria ,,făcătoare de minuni”de la Mănăstirea Neamţ se află naosul Bisericii, aşezată într-o strană specială aşezată puţin către absida nordică. În tradiţia monahală din Moldova icoana are mai multe denumiri: ,,Maica Domnului Lidianca”, pentru că ar fi o copie după icoana Maicii Domnului din Lida şi are şi chipul Sfântului Gheorghe originar din Lida, ,,Romana”, ,,Nemţeanca” şi ,,Închinătoarea”. Este o icoană cu imaginea Maicii Domnului cu Pruncul pe mâna stângă- în faţă şi cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pe verso. Această icoană a fost dăruită domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei de către împăratul bizantin Manuel Paleologul în anul 1401. Tradiţia spune că această icoană este o copie a icoanei care a fost pictată pe un stâlp al Bisericii din Lida în anul 35 d, Hr. Biserica din Lida a fost ridicată în cinstea Maicii Domnului în timpul propovăduirii Sfântului Apostol Petru şi Ioan în acele părţi. Maica Domnului mergând la acea Biserică din Lida, şi văzând mult popor închinându-se chipului ei a dat darul şi puterea facerii de minuni acelei icoane.

Această icoană cu două feţe, adusă de Sfântul Ghermano la Constantinopol, a stat aici până în anul 714, când s-a început eresul împotriva sfintelor icoane. Leon Armeanul împăratul iconoclast alungă din scaunul patriarhal pe Sfântul Ghermano, iar icoana a fost trimisă pe ascuns la Roma Veche, papei Grigore al III-lea. Aici a stat în biserica Sfântului Petru 106 ani, până după risipirea eresului iconoclast. În anul 845, după biruinţa Ortodoxiei, Sfântul Metodie Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, aduce icoana Maicii Domnului de la Roma. Împărăteasa Teodora împreună cu Sfântul Metodie şi cu mulţime de popor aşează icoana cu mare cinste în Mănăstirea Heolopatrei din Constantinopol, de a stat 555 ani[11].

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ,, Glycophilousa” de la Filotheu

La o jumătate de oră de mers pe jos de la Mănăstirea Caracalu, se află Mănăstirea Filoteu. Ea a fost înființată pe la sfârșitul secolului al X-lea de cuviosul Filotei, care a trăit în același timp cu Sfântul Atanasie Atonitul.

În această mănăstire se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Glicofilusa”, adică „Dulcea Sărutare” (vezi anexa nr.3). Istoricul aceastei Sfintei Icoane făcătoare de minuni a fost scris de monahul Pimen Vlad de la Schitul Lacu din Muntele Athos, chilia ,, Sfântului Mucenic Artemie”, care relatează următoarele mărturii:

Pe timpul împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, un patrician cu numele Simeon avea o soție foarte credincioasă și evlavioasă, pe nume Victoria. Ea păstra în casa sa icoana Maicii Domnului numită „Dulcea Sărutare”. Venind trimișii împăratului, au cerut să le dea icoana sau să o arunce. Atunci Victoria, silită fiind de bărbatul ei, care și el era împotriva icoanelor, a luat icoana și a dus-o la malul mării. După ce a făcut multe rugăciuni a luat icoana și a pus-o pe mare, dar icoana stătea dreaptă pe mare și a început să se depărteze. Văzând această minune femeia s-a închinat și a mulțumit Maicii Domnului, apoi s-a întors la casa sa.

Icoana a plutit în largul Mării Marmara și Elespont, apoi în Marea Egeei și venind la Sfântul Munte s-a apropiat de limanul Mănăstirii Filoteu. Maica Domnului a descoperit starețului despre venirea icoanei. Acesta, adunând obștea mănăstirii au coborât la malul mării, unde au aflat icoana strălucind cu lumină dumnezeiască. Apropiindu-se starețul, a luat icoana în brațele sale și, când a pășit pe uscat, în locul acela a izvorât un izvor, a cărui apă face multe minuni până în ziua de astăzi.

Făcând procesiune cu icoana, au dus-o în mănăstire și au așezat-o în biserică. în fiecare an, în Săptămâna Luminată se face procesiune cu icoana până la malul mării.

Despre această icoană se spune că ar fi una din cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință.

După trecerea mai multor ani, Ștefan, Craiul Serbiei s-a ridicat împotriva împărăției bizantine și a cucerit Macedonia, Tesalonicul și Sfântul Munte. În acea perioadă, la Mănăstirea Filoteu au venit foarte mulți călugări bulgari. Într-un an, făcându-se obișnuita procesiune în lunea din Săptămâna Luminată, călugării au luat cu ei mâncare și băutură mai multă decât era necesar. Ajungând la malul mării, după ce au făcut agheasmă și alte rugăciuni, s-au așezat să mănânce și să bea din cele aduse. Dar, din ispita vrăjmașului, au consumat mai multă băutură și, fiind obosiți, după slujba de noapte și procesiune, au adormit. Când s-au trezit, s-au dus să ridice icoana și să pornească spre mănăstire. Dar Maica Domnului, vrând să-i înțelepțească, a făcut ca icoana ei să fie foarte grea, încât nu au mai putut-o mișca din loc. Venindu-și în sine și cunoscând greșeala, s-au rugat cu lacrimi Maicii Domnului să-i ierte. Iar Preabuna Stăpână a făcut să se ușureze din nou icoana și astfel au putut-o duce în mănăstire.

Pe când se afla în mănăstire un paracliser cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea: „Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl cumpărăm?”. Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a rugat cu lacrimi.

După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice: „Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de toate? Cunoaște, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii și știu de ce are nevoie. Iar stareții și întâi-stătătorii să nu se îngrijească prea mult de cele pământești și astfel să neglijeze mântuirea lor. Deci, de acum să încetezi să mă mai superi cu cuvintele tale, că eu port grijă de mănăstirea aceasta și de mântuirea sufletului tău”.

Acestea auzind Ioanichie s-a trezit înspăimântat, dar și plin de bucurie. Căzând înaintea icoanei Preasfintei Stăpâne, i-a cerut iertare cu lacrimi în ochi și apoi a spus fraților despre ajutorul Maicii Domnului.

Altădată, venind un străin în mănăstire s-a închinat în biserică. Ajungând la icoana Maicii Domnului și văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană de către cei care primiseră ajutor de la aceasta, și-a pus în minte să le fure. După slujba Utreniei, când au ieșit toți din biserică, el s-a ascuns într-o strană mai retrasă. Nevăzând pe nimeni, paracliserul a plecat încuind ușa. Rămânând singur în biserică, străinul a luat toate odoarele de la icoana Maicii Domnului și deschizând o ușă mai mică, care era închisă prin interior, a ieșit din biserică și a plecat spre limanul Ivirului, unde s-a urcat pe corabia care transporta închinătorii. Mergând o parte din drum, corabia s-a oprit în mijlocul mării rămânând neclintită, fiind ținută de o mână nevăzută. Cu toate că vântul îi era prielnic, corabia nu se mișca.

După câteva ore, când paracliserul a deschis biserica a văzut că lipseau odoarele de la icoana Maicii Domnului. Înștiințându-l imediat pe stareț, acesta a trimis trei călugări să ia o barcă și să alerge în urma corăbiei care ducea închinătorii, căci și-a dat seama că numai străinul acela furase odoarele. Deci, pe când cei din corabie se aflau în nepricepere, au ajuns și călugării cu barca. Când i-a văzut, străinul și-a dat seama că pentru el au venit și, văzând și minunea cu oprirea corăbiei, a venit și a căzut în genunchi înaintea părinților, cerându-le iertare și înapoindu-le cele furate. Părinții au luat odoarele, l-au iertat pe cel ce se pocăia și s-au întors în mănăstire slăvind pe Preasfânta Stăpână. Iar corabia a plecat mai departe, nefiind împiedicată de nimeni.

Odată, venind un închinător evlavios la mănăstire, a fost dus să se închine la sfintele moaște, precum și la icoana Maicii Domnului. Aici, paracliserul i-a spus o parte din multele minuni făcute de Maica Domnului. Apoi a fost dus la arhondaricul mănăstirii să se odihnească. Pe la miezul nopții s-a trezit și a vrut să meargă să îngrijească de calul cu care venise. Dar fiind somnoros și văzând ușa de la balcon deschisă, a crezut că este ușa de la intrarea în arhondaric și, călcând fără de grijă, a căzut de la balcon de la etajul trei. În timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!”. Și îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută. Atunci creștinul a mulțumit din suflet Maicii Domnului și ducându-se la poarta mănăstirii a bătut să i se deschidă. Auzind ierodiaconul Meletie vocea celui care striga, s-a dus și l-a înștiințat pe părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Venind au deschis poarta și recunoscând pe cel care striga l-au întrebat ce s-a întâmplat și cum a ajuns în afara porții. Iar el, povestindu-le cu lacrimi în ochi cele întâmplate slăvea pe Preasfânta Fecioară. Apoi mergând în biserică s-a închinat la icoana Maicii Domnului și a dăruit mănăstirii calul cu care venise, iar în următorul an a adus o candelă de argint, care se află agățată în fața icoanei până în ziua de azi, amintind de minunea făcută.

Un creștin din Enu cu numele de Paraora avea femeia stearpă. Mulți ani nu a putut avea copii. Odată, venind creștinul la Mănăstirea Filoteu a luat puțin untdelemn de la candela din fața icoanei Maicii Domnului și ducându-se acasă a miruit pe soția sa, care, în scurt timp a rămas însărcinată și la timpul cuvenit a născut un copil sănătos. Drept mulțumire, creștinul a venit și a dăruit un catâr mănăstirii.

Minunile care se fac la icoana Maicii Domnului sunt nenumărate. Aici am scris doar o mică parte din ele.

În mănăstire se mai află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită «Gherontissa», care a venit în chip minunat din Nigrița.

Mănăstirea Filoteu a fost ajutată mult de domnitorii români Vlad Călugărul, Neagoe Basarab și Constantin Mavrocordat.

Pe lângă multele odoare, mănăstirea are o bucată din Lemnul Sfintei Cruci, iar dintre sfintele moaște amintim: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur, părticele de la Sfântul Mucenic Mercurie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie și Sfânta Muceniță Marina.

Numărul călugărilor din mănăstire şi din afara ei este de 90.[12]

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu Streza Mitropolitul Ardealului în cuvântul de învăţătură de la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, cu privire la cinstirea icoanelor din Duminica Ortodoxiei de la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”din Făgăraş (12 martie 2006, Făgăraş) a dat un exemplu istoric despre una din icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Preacurate care a atras curiozitatea, dar nu atât curiozitatea, cât folosul. Mulţi credincioşi care se rugau, se vindecau, spunându-şi cererile în faţa acestei icoane. Au venit şi trei curioşi foarte învăţaţi, foarte titraţi, unul a privit icoana şi a spus sfidător în faţa tuturor: ,,nu văd de ce icoana aceasta poate să fie deosebită faţă de alte icoane, pentru că nu are nici o valoare artistică”, nu avea, era o icoană obişnuită. Al doilea a spus ,,nici eu nu consider că poate să fie o icoană deosebită pentru că nu are nici o valoare istorică” nu avea pentru că era recent pictată. Iar al treilea a spus: ,,cum poate să fie făcătoare de minuni?”. Dar un copil l-a tras de mânecă şi a spus: ,,Nene, priveşte-o din genunchi”. Poate de ruşine şi prin rânduiala lui Dumnezeu au îngenuchiat şi ei în faţa Sfintei Icoane şi în momentul acela au început să plângă toţi. Adică tu, când te smereşti în faţa lui Dumnezeu şi îngenuchiezi arătându-ţi starea în care te afli, oricât ai fi tu de dotat şi de pregătit în lumea aceasta, toate au venit ca dar de la Dumnezeu. Dacă stai în genunchi icoana deschide sufletul tău şi-l umple de dragostea lui Dumnezeu.

Putem spune multe despre icoană, dar foarte puţine despre măreţia ei, a conchis Înaltpreasfinţitul Laurenţiu.[La această Sfântă Liturghie am participat personal].

Multe icoane speciale ale Maicii Domnului din ţara noastră au făcut semne şi minuni din cele mai vechi timpuri până astăzi. Semnele cele mai vizibile au uimit pe cei care le-au văzut au fost lacrimile sau mirul curs din ochii Maicii Domnului. În popor se spune căci aceste semne prevestesc nenorociri asupra oamenilor, a locului unde s-a petrecut minunea cât şi a ţării. O avertizare pentru îndreptarea locuitorilor de la faptele cele rele ale acelui ţinut şi pentru întărirea credinţei celei adevărate. Iată ce se spune într-un vechi Letopiseţ al Moldovei că în a doua domnie a lui Duca Vodă, în anul [1672], a lăcrimat o icoană dintr-o biserică de lângă Hotin. ,,Într-acest an nepovestită minune s-a arătat la monăstioara din gios de cetatea Hotinului; au lăcrimat icoana Maicei Domnului pe obraz, cât se răsturna[u] lacrimile pe icoană şi pica[u] într-o tipsie, ce era sub icoană. Tuturor cu mare mirare era a privi lucru peste fire ca acela, care cu adevărat au fost semn şi arătare de p[i]erirea a mulţi creştini în ţara leşască şi de începătura durerilor noastre; că de atunci din acel an că tot rău şi amar şi pustiirea locurilor de pre acolo până în ziua de astăzi”(Letopiseţul Ţării Moldovei, ed, de Mihail Kogălniceanu,t, III, Iaşi, 1846, p.13)[13]

 Masterand Hampu Marioara

---

[1] Pavel Florenski, Iconostasul,  apare cu binecuvântarea Î.P.S. Laurenţiu Streza, traducere Boris Buzilă, Editura Anastasia, Bucureşti, 2009, pp. 220-221

[2] Primul tratat, cap. XX, P.G. 94, 1252, apud Leonid Uspensky, Teologia icoanei,…, p.51.

[3] Arhim Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, traducere din limba greacă de Zenaida Ana Maria Luca, Editura Cartea Ortodoxă, Sophia, 2008,  p.332.

[4] Ibidem,  p. 332.

[5] Ibidem,p.336.

[6] Arhim, Andrei Coroian, Sfânta Icoană a Maicii Domnului şi minunile ei, Editura Eclesia, Cluj-Napoca , 2011, p.13-14.

[7] Ibidem, p.15.

[8] Ioan, Vlăducă, Despre Sfintele Icoane ,  Editura Axa,  Botoşani, 2010, p.58.

[9] Ibidem,   p.70.

[10] Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos Grădina Maicii Domnului, Tipărită cu binecuvântarea Prea Sinţitului Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Editura Bunavestire, Bacău , (f.a) pp.48-53.

[11] Ioanichie Bălan, Sfintele icoane făcătoare de minuni din România, Editura Episcopiei Romanului, 1999, p.19.

[12]  Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos, Grădina Maicii Domnului, Editura Bunavestire, Bacău, (f.a, pp. 124-131.

[13] Melchisedec Episcop Ştefănescu, Tratat despre cinstira şi închinarea icoanelor şi despre icoanele făcătoare de minuni din România ortodoxă, Ediţie pr.Eugen Drăgoi, Editura Partener, Galaţi, 2010, p.46.

Femeia în Biserică

Femeia în Biserică

decembrie, 2011

de Radu Preda

Anul tocmai încheiat, dedicat de către Sinodul Bisericii noastre Sfântului Botez şi Sfintei Cununii, a pus în centrul dezbaterii teologice problema generală a familiei, statutul ei în societatea de azi. Măcar şi din raţiuni demografice, tema este cât se poate de presantă. Dincolo de tonul alarmist al articolelor de presă care anunţă dispariţia, într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, a „ultimului român”, iată ce ocazie nesperată de a reîncepe mai temeinic şi serios cu unul „nou” (!), ţesătura socială, politică, economică, culturală şi nu în ultimul rând religioasă a României actuale este din ce în ce mai fragilă.

Hemoragia constantă a resurselor umane în ultimele două decenii, rata încă foarte ridicată a avorturilor, depopularea satelor, incidenţa divorţurilor şi mortalitatea infantilă – toate aceste fenomene la un loc şi fiecare în parte indică un deficit de coeziune comunitară, denaturarea sistemelor asistenţiale şi lipsa de gândire pe termen lung a clasei noastre politice orbite de imediatul unor lupte fără relevanţă pentru binele comun. La rigoare, familia a fost spaţiul în care s-au simţit cel mai dureros inconsecvenţele tranziţiei, a suportat toate reformele mai mult sau mai puţin reuşite, a dus cu alte cuvinte greul adaptării din mers la o nouă lume.

În răspăr cu feminismul, în curs de propagare şi la noi, centrul familiei româneşti, asemeni celei italieneşti sau ruseşti, a fost şi rămâne femeia în multiplele ei ipostaze: soţie, mamă, bunică, soră sau mătuşă, dar şi fiică mai mare având grijă de fraţii mai mici. Invers proporţional cu energia, timpul, pasiunea şi priceperea pe care le investeşte zilnic, fără program normat, în viaţa de familie, despre femeie ca atare se vorbeşte suspect de puţin, demnitatea ei fiind insuficient onorată. Nici mediile bisericeşti nu fac excepţie. Motiv de a lansa prin aceste rânduri o invitaţie la discuţie.

 Ei bine, recurgând la o evidenţă, locul femeii în Biserică, iar aici mă refer la cea ortodoxă, este crucial pentru pastoraţia şi misiunea eclesiale. Înainte de toate, aşa cum oricine poate observa, majoritatea celor care vin duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare în bisericile noastre sunt femei. Tot ele sunt cele care, mame sau bunici, au dat credinţa mai departe în timpul comunismului, opunându-se astfel ipostazei totalitare a modernităţii. Nu am exagera spunând că dacă societatea românească a ieşit cât de cât teafără din dramatica perioadă a totalitarismului, acest lucru se datorează şi lor. Apoi, în ceea ce priveşte dimensiunea teologică, frecvent răstălmăcită, dreptul canonic nu face o distincţie între membrii Bisericii pe criteriul genului.

Femeile sunt în acelaşi mod mădulare ale Bisericii precum sunt şi bărbaţii, având acelaşi Botez, motiv pentru Sfântul Apostol Pavel să le aducă aminte misoginilor epocii sale că în Hristos „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28). Diferenţierea de gen începe în momentul în care se articulează şi se dezvoltă detaliile vieţii sociale din interiorul comunităţii de credinţă şi se instaurează o ierarhie a slujirilor şi responsabilităţilor, femeile ocupând însă nu chiar de la început exclusiv un rol secundar. Ar fi suficient să ne gândim la respectul de care se bucurau văduvele şi fecioarele în primele comunităţi sau la lucrarea diaconeselor, o realitate bisericească azi aproape complet uitată. Ca să nu mai amintim un loc comun că în Bizanţ femeile au reuşit să se impună în vârful imperiului, unele dintre ele, precum împărătesele Pulcheria, Teodora sau Irina, influenţând nemijlocit cursul istoric al Bisericii.

Tot pe firul istoriei, cu sau fără voia ei, Biserica avea ulterior să traducă realităţile unei societăţi profund patriarhale, în sens cultural şi antropologic. Ceea ce nu înseamnă că femininul sau feminitatea sunt atribute lipsite de importanţă spirituală. Astfel, întreaga mariologie, adică învăţătura despre Maica Domnului în planul de mântuire, se reflectă în viaţa liturgică a Bisericii, la rândul ei nu întâmplător chemată „maică”. Aşadar, paternitatea lui Dumnezeu vine să se completeze fericit cu feminitatea Mariei ca exponentă a întregii umanităţi, nu doar a femeilor. Imaginea biblico-patristică a Mirelui Hristos şi a Miresei Biserica nu este doar o interpretare a unei tipologii din Vechiul Testament (cf. Cântarea Cântărilor), înduhovnicind-o, ci una dintre cele mai puternice metafore ecleziologice prin care se subliniază legătura profundă de iubire dintre Creator şi creaţie. În plus, tot această imagine ne ajută să înţelegem că Domnul Hristos este mereu în Biserica Lui, adică nu „divorţează” şi nici nu merge, fie şi temporar, „la lucru” în altă parte. Fidelitatea, uneori geloasă şi manifestată tulburător, a lui Yahve faţă de poporul evreu se traduce acum în fidelitatea lui Hristos faţă de Biserică. Motiv pentru care Biserica Ortodoxă, răspunzând acestei fidelităţi, nu acceptă alt cap al său decât pe Hristos Însuşi, ceea ce se reflectă în refuzul teoriei primaţiale latine bazată pe funcţia de vicarius Christi a episcopului Romei.

Sigur, revenind la practica de zi cu zi, ceva din structura mentală a patriarhatului rezistă cu tenacitate: de la diabolizarea elementului feminin de către anumite cercuri ascetice, proferând injurii grosolane la adresa femeii şi punând chiar la îndoială capacitatea ei de sfinţenie, insistând tâmp pe „necurăţia” ei, inclusiv la naştere, ceea ce este, cum nu obosea să sublinieze Olivier Clément, o contradicţie în termeni tributară mentalităţii iudaice, şi până la lipsa de interes faţă de posibilul rol pe care femeile, mai ales soţiile de preoţi sau cele cu studii teologice, ar putea să îl aibă în misiunea Bisericii. Faptul că abia cum, în ultimul Statut al BOR, a fost trasă consecinţa evidenţei antropologice potrivit căreia din adunarea parohială fac parte şi femeile, nu doar bărbaţii, este sugestivă pentru ritmul în care se produc anumite procese de regândire şi de reconsiderare a realităţilor bisericeşti şi sociale deopotrivă. Pe scurt, eventualele derapaje la adresa locului şi rolului femeii în Biserică se datorează nu datelor dogmatice, credinţei, cât acumulărilor culturale ale căror purtători, de cele mai multe ori inconştienţi, sunt inclusiv slujitorii (bărbaţi) ai Bisericii. În fine, aş semnala şi faptul că, prin comparaţie cu evoluţia din Creştinismul occidental, chestiunea locului femeii în Biserica Ortodoxă nu trebuie pusă în termenii emancipării radicale, a schimbării rolurilor, aşa cum se petrece în anumite curente feministe. De ce nu? Pentru că ar însemna o caricaturizare a diversităţii naturale a genurilor şi ar conduce dezbaterea într-o direcţie total străină de duhul Evangheliei care vede unitatea acolo unde omul, mai ales cel modern, insistă să vadă doar diferenţa.

Textul: aici.

11 Comentarii la Femeia în Biserică

1.    

Lidia în ianuarie, 2012 la 4:51 pm

Femeia zeita popula fascinant mitologia greaca. femeia zilelor noastre conduce escavatorul, avionul. Femeia soldat dirijeaza batalioane, ea face ce faceau traditional barbatii. Ea este mai adaptabila, mai rezistenta si traieste mai mult ca barbatul  Intotdeauna m-am mirat de bisericile surori Catolica si Ortodoxa de ce nu permit femeile-preot. De ce nu se modernizeaza? Eu as merge la spovedanie si la slujba tinuta de o femeie preot!

RĂSPUNS

o   

Marius în ianuarie, 2012 la 8:15 pm

Chiar daca multi ar rade de mine nici eu n-as avea nicio problema, ortodox fiind, sa ma spovedesc unei persoane de tinuta Maicii Teresa.De acord ca traim in alte timpuri. Si mai sustin si ca Biserica Catolica sa-i lase pe preoti sa se casatoreasca.

RĂSPUNS

o   

Crestin ortodox în aprilie, 2013 la 6:13 am

Biserica nu “se modernizeaza”. Ea trebuie sa ramana un reper pe care crestinii trebuie sa-l aiba pentru desavarsirea lor. Emanciparea femeii nu inseamna ca ea sa fie totul, ci ca impreuna cu barbatul sa se sprijine unul pe altul spre mantuire, fiecare din locul in care l-a lasat Dumnezeu. Rolul cel mai important pe care-l are femeia este acela de SOTIE si MAMA. Daca nu a implinit aceste lucruri nu valoreaza nimic din tot ce realizeaza in toate celelalte activitati. Ea poate fi mama nu numai pentru copiii sai, ci si pentru toti fiii Bisericii. Modelul este Maica Domnului, care nu a vrut sa fie apostol, ci din pozitia pe care i-a dat-o Dumnezeu a devenit “mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii”. Lasati Biserica sa-si urmeze menirea, asa cum o face de peste 2000 de ani. Nu ea trebuie “modernizata”, ci noi trebuie sa devenim fii ascultatori ai sai.

RĂSPUNS

2.    

Educatia în ianuarie, 2012 la 5:00 pm

Barbatii invata respectul fata de femeie in familia in care cresc. Daca nu au invatat acasa, din copilarie, mai greu vor sti – la varsta matura- sa pretuiasca cu adevarat o prietena sau partenera de viata.

RĂSPUNS

3.    

Adi în ianuarie, 2012 la 5:57 pm

Discriminari promovate si dictate de ”politica religioasa” vis-a-vis de femeie se fac si in prezent. La perioada, n-are voie in biserica, la botez mama trebuie sa stea afara…e.t.c. Femeie preot? Exista…daca-i maritata cu preotul- doamna preoteasa. Parca este ceva in vechiul testament daca-mi aduc aminte bine…in ceea ce priveste ”perioada”, interdictia femeilor in biserica. Dar…daca s-a incalcat cu teoria chipului de lut cu chipuri de panza s.a(mda, nu s-a facut de lut ci de bronz, aur,…a se vedea ca din pamant…in pamant se-ntoarce) si se ia in evidenta toti sunt egali in fata domnului…
Privitor la ”prologul” subiectului, prea multe cuvinte pompoase si prea putine informatii, ceea ce ma lasa sa inteleg ca de fapt primeaza impozanta mai mult decat practicul. Faptul ca se critica biserica ortodoxa, nu este o noutate pentru nimeni si cred ca stim cu totii bine de ce, reclama televizata este doar o intarire a majoritatii.
Vis-a vis de celelalte probleme, ”inmultiti-va” a fost referitor la m/patrat si nu la m/cub…:)- ca ajungem cu totii sa traim in zgarie nori si sa iesim cu cartele de ratie in strada. Ca asa a vrut dumnezeu, cand a iesit copilul pe lume, intelegem acum cu totii si cat de mult il ”suporta”. N-am nimic cu nimeni, imi iubesc dumnezeul pentru ca stiu ca si el ma iubeste(si fara biserica), dar nici nu pot sta fara reactie cand ”lupul striga lupul…!” Iar respectul de fatada….nu e genul meu, sa-l ridic in slavi si…de frica.

RĂSPUNS

o   

Corectura în ianuarie, 2012 la 8:15 pm

cu D mare 

RĂSPUNS

§ 

wai în ianuarie, 2012 la 12:20 am

Multumesc pentru ”corectura” desi e intentionata amical. Imi pare rau, dar prefer sa-mi arat respectul altfel decat scris. Asta…o fac toti, sa scrie. Cred ca daca are motive sa se supere pe mine, nu vor fi din cauza ca am scris cu d mic. Stie bine de ce n-o fac…:)

RĂSPUNS

4.    

Adi în ianuarie, 2012 la 8:02 pm

 no coment!

RĂSPUNS

o   

Adi în ianuarie, 2012 la 8:06 pm

este eronata postarea cu ”no coment”, scuze.

RĂSPUNS

5.    

8 MARTIE în martie, 2012 la 10:06 pm

Un moment potrivit pentru a (re)citi aici…

RĂSPUNS

6.    

Crestin ortodox în aprilie, 2013 la 6:20 am

No coment!!!

RĂSPUNS

7.    

Marioara H în iunie, 2016 la 1:46 pm

Un articol bine documentat, care a scos în evidență învățătura de credință a Bisericii privind femeia în Biserică.Bărbatul și femeia sunt egali în fața lui Dumnezeu, dar se deosebesc după rolurile date de Dumnezeu fiecăruia dintre ei.Bărbatului i s-a dat preoția, adică să practice Tainele lui Dumnezeu, iar femeii nașterea de prunci.În biserică poate să ocupe funcția de cântăreț bisericesc dacă nu întâlnește un preot misogin.(Canonul care spune că la strană pot fi și bărbați și femei, Laodiceea 15)

RĂSPUNS

Euharistia -hrana pentru eternitate

Acatistul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Troparul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca

Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu în­gerii împreună se bucură, cuvioasă Marie, duhul tău.

Condac 1:

Îngerul luminii și luceafărul pustiei cele de laudă să-i aducem, noi, care ne minunăm de nevoințele ei cele mai presus de fire. Iar tu, ca ceea ce ai biruit pe Veliar cu puterea Crucii și cununa slavei ai dobândit-o de la Dumnezeu, roagă-te Stăpânului Hristos, ca să ne izbăvească de păcate, nouă, celor ce-ți cântăm: Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Icos 1:

Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te ne­grăit de Lumina Dumnezeirii, în care pururea te veselești, iar noi, cei ce ne minunăm de frumu­sețea harului tău, te lăudăm așa:
Bucură-te, a lui Hristos pentru vecie mireasă;
Bucură-te, Maică preînțelepțită;
Bucură-te, a Egiptului rază luminoasă;
Bucură-te, fiică a Maicii Domnului preaiubită;
Bucură-te, că în nevoințele tale ai fost mângâiată;
Bucură-te, că Împărăția cerească ai câștigat;
Bucură-te, că puterea Sfintei Cruci te-a ajutat;
Bucură-te, că în ceata Preacuvioșilor Părinți de cerească lumină strălucești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Miro­no­sițe și cu toate Cuvioasele femei te veselești;
Bucură-te, învățătoarea înfrânării;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, a pusnicilor îmbărbătare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 2:

Lucrurile lui Dumnezeu, tăinuite în aleșii Săi, a le descoperi spre folosul sufletesc, bine este, cugeta Sfântul Sofronie, auzind de la Cuviosul Zosima prealuminatele tale fapte, Prea­­cuvioasă Maică Maria Egipteanca, iar noi, nepu­­tincioșii, mult minunându-ne de cele mai presus de fire ale tale aspre nevoințe, întru mare umi­lință îi strigăm lui Dumnezeu, Cel ce minunat se proslăvește întru sfinții Săi: Aliluia !

Icos 2:

În veșnica fericire din ceruri voind Dum­nezeu a te așeza, din Egipt la pustniceasca viață te-a chemat și, ascultând tu chemarea Prea­­sfintei Născătoare de Dumnezeu, ai petrecut patru­­zeci și șapte de ani în cea mai adâncă pustie a Iordanului, întru multe și mari nevoințe, ți-ai închinat viața lui Hristos, Mirele tău, pentru care noi, smeriții, împreună cu Puterile Cerești, te lăudăm așa:
Bucură-te, că de desfrânare te-ai lepădat;
Bucură-te, că, părăsind Egiptul, la Ierusalim ai alergat;
Bucură-te, că, Preacuratei Fecioare rugându-te, cu lacrimi fierbinți în biserică cu multă ușurință ai intrat;
Bucură-te, că cinstitei și de viață făcătoarei Cruci te-ai închinat;
Bucură-te, că atunci ochii sufletului tău s-au luminat;
Bucură-te, că Maica Domnului din icoană ți-a vorbit;
Bucură-te, că ea trecerea Iordanului ți-a poruncit;
Bucură-te, Maică Maria, prealăudată;
Bucură-te, că în pustie de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, stea de lumină purtătoare;
Bucură-te, a celor ce te cinstesc, apărătoare;
Bucură-te, duh de rugăciune cu dulce alinare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 3:

Trupul ți-a fost robit de patimi, timp de șapte­sprezece ani, dar prin aspră petrecere, prin la­crimi de pocăință și rugăciune neâncetată către Preasfânta Fecioară, al ei ajutor ai primit, și întru smerenia inimii îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 3:

Părăsind păcatul, în pustia Iordanului ai alergat, unde numai cu două pâini și ju­mătate te-ai hrănit timp de șaptesprezece ani, ducând cele mai grele lupte cu foamea, cu setea, cu bântuielile necuratelor gânduri și cu duhul des­­frânării care te mistuia, dar după aceste încercări, cu totul te-ai ușurat și te-ai hrănit treizeci de ani cu rădăcini și cu ierburi, petrecând ca un înger în trup, pentru care noi te fericim cu umilință, cântând așa:
Bucură-te, Cuvioasă maică cerească;
Bucură-te, fiică a Egiptului, de Maica Dom­nului aleasă;
Bucură-te, că de păcat cu totul te-ai lepădat;
Bucură-te, că, uscându-ți trupul cu foamea și cu setea, de urâtele patimi ai scăpat;
Bucură-te, că Sfintei Fecioare te-ai rugat;
Bucură-te, că al ei grabnic ajutor ai căpătat;
Bucură-te, că prin viața ta curată pustia s-a sfințit;
Bucură-te, că mult ostenindu-te, cununa slavei ai primit;
Bucură-te, povățuitoare preaînțeleaptă;
Bucură-te, locuitoarea pustiei cea minunată;
Bucură-te, de lacrimi duhovnicești izvorâtoare;
Bucură-te, a duhurilor rele înfricoșătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 4:

Prin viață pustnicească ți-ai luminat cu­ge­tul, și firea de relele pornirii ți-ai curățat. Ajută-ne, Preacuvioasă Maică, să ne ridicăm și noi din păcat, prin post și prin rugăciuni, să ne sfințim firea, ca împreună cu tine, să-i cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 4:

Tu ești nădejdea și întărirea celor deznă­dăjduiți, Preacuvioasă Maică Maria, că văzând noi alegerea ta, de la păcătoasă viețuire la înaltă trăire duhovnicească, nădăjduim în a sufletului mântuire și cântăm lăudându-te așa:
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, duhovnicească alinare;
Bucură-te, că ai biruit pe omul cel vechi cu înfrânarea;
Bucură-te, cetate neînvinsă;
Bucură-te, ușa către Rai deschisă;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminată;
Bucură-te, casă sufletească pe stâncă ridicată;
Bucură-te, că ai birui puterea vrășmașului;
Bucură-te, bună mireasmă a pustiului;
Bucură-te, că ai răbdat frigul nopții și arșița soarelui;
Bucură-te, a noastră povățuitoare;
Bucură-te, a celor ce se roagă ție, de patimi izbăvitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 5:

Cuviosul Zosima, pustia Iordanului stră­bătând, în aspră postire și neîncetate rugă­ciuni petrecând, aflându-te pe tine, Preacuvioasă Maică Maria, înger în trup, îmbrăcată cu dum­ne­zeiască lumină, s-a sârguit a striga cu lacrimi către Dumnezeu: Aliluia !

Icos 5:

Când te-ai rugat Preacuvioasă Maică, erai înălțată de la pământ și cu fața prealu­minată, iar Cuviosul Zosima, căzând la pământ, a cerut ca de tine să fie binecuvântat și cu frică ți-a strigat:
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, mireasma raiului dumnezeiesc;
Bucură-te, minune preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, a mea umilință;
Bucură-te, strig către tine cu credință;
Bucură-te, de cuviosul Zosima mult cinstită;
Bucură-te, maică duhovnicească;
Bucură-te, că pe toți îi înveți să se mântuiască;
Bucură-te, a vrăjmașilor îngrozire;
Bucură-te, stea luminoasă între popoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 6:

Ispitele sufletului și patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului, păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-ai înecat și cu curgerile la­cri­milor tale ai adăpat toată pustia și ne-ai odrăslit nouă roadele pocăinței. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta și Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 6:

Minunată cu adevărat a fost viața ta, Prea­cuvioasă Maică, iar noi, știind a ta sfântă viețuire, ne întărim și te lăudăm, zicând:
Bucură-te, pildă aleasă de viețuire du­hov­nicească;
Bucură-te, a noastră învățătură pentru trăire creștinească;
Bucură-te, a Egiptului floare aleasă;
Bucură-te, că din pustie roditoare ai fost culeasă;
Bucură-te, a sihaștrilor lumină;
Bucură-te, a celor nevoitori odihnă;
Bucură-te, nădejdea creștinilor;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, mângâierea sufletului meu;
Bucură-te, a mea mijlocitoare către Dumnezeu;
Bucură-te, a călugărilor îmbărbătare;
Bucură-te, a păcătoșilor pildă de urmare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 7:

Chip al pocăinței te-ai arătat, Prea­cu­vi­oasă Maică Maria, că din roabă a diavolilor prin păcat, înger al Luminii te-ai arătat și pe cei mai nevoitori pustnici i-ai întrecut, iar acum cu cetele cuvioșilor îi cânți lui Dumnezeu: Aliluia !

Icos 7:

Din lume nemaiștiind nimic de patruzeci și șapte de ani, Preacuvioasă Maică și nici chip omenesc sau fiare sălbatice în acest timp nemaivăzând, pe Cuviosul Zosima l-ai în­trebat: Cum viețuiesc creștinii astăzi ? Cum este păzită Biserica ? Și te-ai bucurat cu duhul auzind că sunt în pace, cu rugăciunile sfinților pustnici și cu ale celor ce prin mănăstiri se nevoiesc. De a ta trăire numai în Dumnezeu, deși pe pământ erai și în trup omenesc viețuiai, bucurându-ne, noi, nevrednicii, cu umilință te lăudăm:
Bucură-te, de Duhul Sfânt purtătoare;
Bucură-te, smirnă bine mirositoare;
Bucură-te, că de lume cu totul te-ai despărțit;
Bucură-te, că liniștea pustiei mult ai iubit;
Bucură-te, că patruzeci și șapte de ani te-ai nevoit în pustie;
Bucură-te, a Duhului Sfânt odraslă vie;
Bucură-te, că la ocrotirea Maicii Domnului ai alergat;
Bucură-te, că în relele ispite, ea te-a ajutat;
Bucură-te, că în seara Cinei Domnului, de Sfânta Împărtășanie te-ai învrednicit;
Bucură-te, că locul de îngropare leul ți l-a pregătit;
Bucură-te, a Bisericii ocrotitoare;
Bucură-te, a celor ce aleargă la tine mân­gâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 8:

Neputincios este cuvântul, iar mintea nu poate să priceapă dumnezeiasca lucrare ce s-a făcut cu tine, Preacuvioasă Maică Maria, că din prăpastia păcatelor ai ieșit îndată și din izvorul vieții ai fost adăpată, cântând cu bucurie în Duhul Sfânt: Aliluia !

Icos 8:

Minunată cu adevărat este taina întoar­cerii tale din căile pierzării la viață sfântă și curată, prin nevoințe mai presus de fire. Dumnezeu, cu marea Sa milostivire, în ce­rească Lumină te-a îmbrăcat, pentru care noi, cu lacrimi, întru smerenia inimii, te lăudăm zicând:
Bucură-te, nădejdea mântuirii păcătoșilor;
Bucură-te, nesfârșită bucurie a creștinilor;
Bucură-te, a fecioarelor trezire;
Bucură-te, a noastră către Dumnezeu fier­binte rugătoare;
Bucură-te, a părinților cucernici bucurie;
Bucură-te, a tinerilor înțelepciune;
Bucură-te, a văduvelor cinstire;
Bucură-te, a celor primejduiți izbăvire;
Bucură-te, ocrotitoarea celor ce trăiesc în feciorie;
Bucură-te, cerească nepătimire;
Bucură-te, a celor ispitiți răbdare;
Bucură-te, a noastră, către Domnul, fierbinte rugătoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 9:

Tu îmi dai dar luminător de sus, Prea­cuvioasă Maică, din osârdia ta cea dum­nezeiască, ca să scap de întunericul patimilor și să laud din inimă faptele tale cele preafrumoase, cântând Domnului întru bucurie: Aliluia !

Icos 9:

Cu osârdie și cu dragoste ai alergat către Hristos, urmând calea de întoarcere a păcătosului, în pustiile cele neumblate mult ne­voindu-te și poruncile dumnezeiești împlinindu-le, pentru care noi cu smerenie și cu lacrimi te lăudăm:
Bucură-te, a nevoitorilor preaminunată cunună;
Bucură-te, ceea ce dăruiești sfaturi de taină;
Bucură-te, odraslă duhovnicească a pustiei;
Bucură-te, focul dumnezeiesc al râvnei;
Bucură-te, tainică lucrare a mântuirii;
Bucură-te, că îndemni la pocăință;
Bucură-te, alungarea deșertăciunii lumești;
Bucură-te, făclie nestinsă a pustiei;
Bucură-te, izgonitoarea patimilor omenești;
Bucură-te, a sufletelor creștine luminare;
Bucură-te, fulgerul care arzi duhurile satanei;
Bucură-te, cetate nejefuită a credinței;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare!

Condac 10:

Cine va putea tâlcui bucuria îngerilor pentru întoarcerea ta, că ai avut trupul scufun­dat în desfrânare și cugetul robit de înșelare, dar mai pe urmă, prin pocăință și lacrimi arzătoare, te-ai făcut a lui Hristos mireasă și a Duhului Sfânt sălășluire preaaleasă, iar noi, avându-te pe tine mijlocitoare, slăvim pe Dumnezeu și cu umi­lință îi cântăm: Aliluia !

Icos 10:

Fiică a Luminii celei neapropiate, pe tine Lumina lumii luminându-te, la Sine te-a chemat și darul Duhului Sfânt ai aflat, Maică Preacuvioasă, pentru care noi, fericindu-te, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că Sfintele Scripturi de îngeri ai fost învățată;
Bucură-te, că de Cuviosul Zosima ai fost laudată;
Bucură-te, că de îngeri ai fost întâmpinată;
Bucură-te, înțelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, a noastră lumină sufletească;
Bucură-te, al rugăciunii izvor;
Bucură-te, al duhovniceștii nevoințe spor;
Bucură-te, a pustiei lumină;
Bucură-te, a virtuților monahicești grădină;
Bucură-te, minte luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că la rugăciune te-ai înălțat de pe pământ;
Bucură-te, a monahilor călăuzitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 11:

Toate cetele îngerești și adunările omenești le-ai bucurat cu viața ta cea luminată, că tu firea covârșind și ca cei fără de trup viețuind, înger al pustiei și lumină omenirii te-ai arătat, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia !

Icos 11:

Preacuvioasă Maică, ceea ce împreună cu îngerii și cu sfinții în ceruri petreci, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să ne izbăvească de necazurile ce ne înconjoară, ca plini de recu­noștință să-ți cântăm:
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, a celor ce sufletește pătimesc, dulce alinare;
Bucură-te, că viețuiești cu puterile îngerești;
Bucură-te, că împreună cu Sfintele Femei te veselești;
Bucură-te, a Cuvioșilor cunună preaslăvită;
Bucură-te, Preacuvioasă Maria, lauda Egiptului;
Bucură-te, că, făcându-ți semnul Sfintei Cruci, ai pășit peste apele Iordanului;
Bucură-te, viață tăinuită în pustie;
Bucură-te, că prin aceasta, ai dobândit Ce­reasca împărăție;
Bucură-te, că pentru noi te rogi cu multă ardoare;
Bucură-te, a păcătoșilor ridicare;
Bucură-te, a demonilor izgonitoare;
Bucură-te, Precuvioasă Maică Maria, mult folositoare !

Condac 12:

Rugăciune cu osârdie aducând și acum, Preacuvioasă Maică Maria, către Prea­curata Născătoare de Dumnezeu, deschide și nouă dumnezeieștile îndurări, pentru a cânta, întru bu­curia inimii, Preamilostivului Dumnezeu: Aliluia !

Icos 12:

Lăudând nevoințele tale, îl slăvim pe Dum­nezeu, Cel ce te-a învrednicit să fii mij­locitoare pentru noi, care-ți cântăm:
Bucură-te, înțelepciune duhovnicească;
Bucură-te, ambrozie dumnezeiască;
Bucură-te, flacără serafimică;
Bucură-te, rugăciune înnaripată;
Bucură-te, smerenie adâncă;
Bucură-te, înger cu fire omenească;
Bucură-te, al nostru dar ceresc;
Bucură-te, credință desăvârșită prin faptă;
Bucură-te, maică de Dumnezeu fericită;
Bucură-te, Cuvioasă Maria, de Maica Dom­nului mult iubită;
Bucură-te, a noastră mijlocitoare;
Bucură-te, a inimilor mângâietoare;
Bucură-te, Preacuvioasă Maica Maria, mult folositoare !

Condac 13:

O, Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, ceea ce în Lumina Dumnezeirii stră­lucești, roagă-L pe Milostivul Dumnezeu să ne dea iertare de păcate, ca în Cereasca împărăție, împreună cu sfinții și îngerii de-a pururi să-I cântăm: Aliluia ! (de trei ori)